Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Ungaria, ÎMPOTRIVA viziunii ONU privind imigranţii: „Ne vom OPUNE oricărei PROPUNERI care urmăreşte să IMPUNĂ cote"

Ungaria, ÎMPOTRIVA viziunii ONU privind imigranţii: „Ne vom OPUNE oricărei PROPUNERI care urmăreşte să IMPUNĂ cote"

Un articol de: - 16 Feb 2018, 09:59
Externe

Peter Szijjarto, ministrul ungar de Externe, a precizat că  Ungaria se va „opune oricărei propuneri care urmăreşte să impună cote sau mecanisme de redistribuire, direct sau indirect”, referitor la amendamente la proiectul ONU care vizează luarea unor măsuri privind imigranţii şi la proiectul pentru reformarea sistemului Dublin pentru refugiaţi.

Astfel, Szijjarto va propune amendamente, subliniind necesitatea unor măsuri suplimentare pentru protejarea frontierelor şi pedepse mai aspre pentru imigranţii ilegali. 

Ungaria consideră că imigraţia "este dăunătoare, prezintă riscuri şi ar trebui oprită", informează Mediafax.

Şeful diplomaţiei de la Budapesta a precizat: "Dacă viziunea va fi că migraţia e un lucru bun, care ar trebui încurajat, acest lucru ar putea provoca aproximativ 15 milioane de refugiaţi şi persoane care au nevoie de ajutor umanitar, din vecinătatea Europei, să se îndrepte către continent. Propunerile pe care Ungaria le va prezenta vor reprezenta o poziţie fermă faţă de cotele obligatorii de redistribuire a imigranţilor. Ne vom opune oricărei propuneri care urmăreşte să impună cote sau mecanisme de redistribuire, direct sau indirect. Siguranţa trebuie să fie primordială, nu poate reprezenta un gând secundar. Este responsabilitatea Uniunii Europene să garanteze securitatea statelor membre şi a cetăţenilor. Ungaria va milita pentru o politică strictă privind repatrierile: cei care au pătruns în Europa şi locuiesc ilegal pe continent trebuie să fie trimişi înapoi în ţările de origine în cel mai scurt timp posibil. ".
 

Citeşte mai multe despre:   onu,   Ungaria
 
Loading...