Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Comisia Europeană, mesaj după realegerea lui Viktor Orban: Ungaria să apere valorile comune UE

Comisia Europeană, mesaj după realegerea lui Viktor Orban: Ungaria să apere valorile comune UE

Un articol de: - 09 Apr 2018, 20:33
Externe

În primul mesaj transmis după victoria zdrobitoare obţinută de Viktor Orban şi partidul său, Fidesz, Comisia Europeană a cerut Uniunii Europene să contribuie la apărarea valorilor Uniunii Europene.

"UE este o uniune de democraţie şi valori", a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Margaritis Schinas, adăugând că executivul european şi preşedintele acestuia, Jean-Claude Juncker, cred că apărarea acestor valori este "o datorie comună a tuturor statelor membre, fără nicio excepţie".

Purtătorul de cuvânt al Comisiei a trasmis că Jean-Claude Juncker îl va felicita persoanal luni pe Viktor Orban pentru victoria obţinută şi îl va suna marţi pentru a discuta "chestiuni de interes comun".

În schimb, premierul ungar Viktor Orban, ieşit întărit după ce a obţinut o victorie zdrobitoare în alegerile legislative de duminică, a avertizat luni Uniunea Europeană că "lucrurile nu mai pot continua aşa", potrivit agenției EFE.

"Nu ne înfruntăm cu Europa. Vrem o Uniune Europeană de succes şi puternică, dar pentru aceasta trebuie ca toţi să putem spune ceea ce ne deranjează", a declarat Orban la televiziunea Echo Tv. 

Pentru şeful guvernului de la Budapesta, rezultatul de duminică, în care partidul său, Fidesz (conservator), a obţinut aproape 50% din voturi, a convins "întreaga Europă că lucrurile nu mai pot continua aşa".

Citeşte mai multe despre:   Ungaria,   Viktor Orban,   Comisia Europeana