Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe UNHCR dorește eliminarea statutului de apatrid în următorii zece ani

UNHCR dorește eliminarea statutului de apatrid în următorii zece ani

Un articol de: -
Foto: culturiachannel.it Externe
Organizația Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR) a anunțat că dorește eliminarea statutului de apatrid în următorii zece ani, în condițiile în care circa zece milioane de persoane nu au cetățenie la nivel mondial, informează AFP.

”La fiecare zece minute, un copil apatrid se naște undeva în lume”, a declarat Antonio Guterres, Înaltul Comisar ONU pentru Refugiați.

Pentru a stopa această situație, UNHCR va lansa o campanie mondială denumită ”Eu aparțin”, pentru că agenția ONU consideră că împrejurările actuale permit dispariția acestui statut în curând.

Țările cele mai afectate de apatridie, sau lipsa cetățeniei, sunt Myanmar, unde se află peste un milion de apatrizi, Cote d'Ivoire, unde trăiesc 700.000 de apatrizi provenind în special din Burkina Faso, Thailanda (500.000 de apatrizi), Lituania (268.000 de apatrizi de origine rusă) și Republica Dominicană (200.000 de apatrizi de origine haitiană).

În lume există din ce în ce mai multe conflicte majore, cum ar fi în Republica Centrafricană sau în Siria, ceea ce determină milioane de persoane să-și părăsească locuințele. Din acest motiv, zeci de mii de copii se nasc în exil și de multe ori ei nu pot fi înregistrați în mod corespunzător și devin astfel apatrizi.

Apatrizii sunt privați de identitate legală la naștere, de acces la educație sau de un loc de muncă, și chiar ”privați de o înmormântare oficială și de un certificat de deces”, potrivit UNHCR.
 
 
 
Loading...