Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Vaticanul, obligat să retragă 6.000 de medalii pe care numele lui Iisus a fost scris greșit

Vaticanul, obligat să retragă 6.000 de medalii pe care numele lui Iisus a fost scris greșit

Vaticanul a retras de la vânzare 6.196 de medalii comemorative, emise în cinstea papei Francisc, după ce s-a descoperit că într-o inscripţie în latină, în loc de "Jesus" scrie "Lesus".

Medalia produsă de monetăria italiană are iscripţia "Franciscus Pont. Max. An. I." pe faţă, alături de un portret al papei Francisc, iar pe verso un citat dintr-o predică despre care papa spune că l-ar fi mişcat mult când era copil, transmite BBC News.

"Vidit ergo Jesus publicanum et quia miserando atque eligendo vidit, ait illi sequere me" ("Iisus l-a văzit pe vameş şi, fiindu-i milă de el, l-a ales ca apostol, zicându-i: urmează-mă").

Vaticanul a apucat să retragă 6.196 din medalii din cele 6.200 emise, cele patru care s-au vândut până să fie depistată eroarea urmând să devină, cel mai probabil, obiecte de colecţie.

Citeşte mai multe despre:   Vatican