Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Venezuela, ca în România din timpul lui Nicolae Ceauşescu. Care sunt cauzele reale ale penelor de curent din ţară

Venezuela, ca în România din timpul lui Nicolae Ceauşescu. Care sunt cauzele reale ale penelor de curent din ţară

Un articol de: Ionescu Tudor - 01 Iun 2019, 17:32
Venezuela, ca în România din timpul lui Nicolae Ceauşescu. Care sunt cauzele reale ale penelor de curent din ţară Sursă foto: hepta.ro Externe

Lipsa de întreţinere şi de investiţii au dus la cabluri şi stâlpi de electricitate acoperiţi în totalitate de vegetaţie sau la explozia transformatoarelor, incidente ce au dus la pene de curent zilnice pe care regimul Maduro le pune pe seama altora, relatează BBC.

"Vorbeam cu un director de spital când deodată, luminile s-au oprit. Asta se întâmplă zilnic, în toate spitalele din Venezuela şi în toate oraşele. Am vrut să vedem care sunt motivele reale din spatele penelor de curent. Pentru că, de multe ori, în Venezuela, existe versiuni diferite al adevărului", a relatat Guillermo Olmo, corespondent BBC la Caracas, capitala Venezuelei.

"Guvernul venezuelean susţine că penele de curent se datorează sabotajului şi atacurilor teroriste", a adăugat jurnalistul BBC, care a fost întâmpinat de Garda Naţională (loială regimului Maduro) în momentul în care a vrut să filmeze o centrală electrică.

Venezuela a început să se confrunte cu pene de curent în lună martie. La acea dată, regimul lui Nicolás Maduro a invocat trei motive, unul mai puţin plauzibil decât altul. În fapt însă, reţeaua de energie electrică a Venezuelei se afla în paragină de ani de zile - ca tot sistemul energetic de altfel. Informaţia a fost confirmată inclusiv de o sursă locală a corespondentului BBC, care a indicat "lipsa de întreţinere" şi "lipsa investiţiilor".

Printre cazurile de "lipsa de întreţinere" numărându-se transformatoare explodate sau cabluri pe care au crescut plante agăţătoare, expunându-le riscului de prăbuşire sau incendiilor de vegetaţie.

"Nu putem stoca mâncare. Dacă electricitatea nu revine, se va strica toată. Lipsa de mâncare, lipsa de medicamente şi acum şi lipsa de curent electric", a relatat o locatară din oraşul Puerto La Cruz, cu mai mulţi copii.

"Este un mare pas înapoi pentru noi. Niciodată nu am trăit aşa. Sabotaj - e totul o micniuna. Dacă guvernul ar fi acordat atenţie la timp tuturor avertismentelor, aşa ceva nu s-ar fi întâmplat. Ei sunt cei responsabili", a declarat Agustina Fernandez, o altă locatară din oraşul Puerto La Cruz, aflat în mijlocul unei pene de curent la momentul respectiv.

Foto: Nicolás Maduro, preşedintele contestat al Venezuelei şi oponentul lui Juan Guaidó (sursă foto: Twitter / Nicolás Maduro)Horoscop Alina Bădic // Horoscopul CHINEZESC pentru luna Cocoșului

Ce motive a invocat oficial regimul Nicolás Maduro pentru a explica penele de curent

  • Primul motiv invocat a fost un "atac cibernetic internaţional" efectuat cu susţinere din interiorul ţării;
  • Al doilea motiv invocat a fost ca susţinătorii lui Juan Guaidó (oponentul lui Nicolás Maduro) şi-ar fi băgat în priză toate electrocasnicele în acelaşi timp, tocmai pentru a duce la căderea reţelei electrice;
  • Al treilea motiv invocat a fost un atac terorist.

Paradoxal este şi faptul că Venezuela deţine cea mai mare rezervă de petrol din lume. Şi chiar dacă este vorba de un petrol de o calitate inferioară celui din Libia, de exemplu, el tot ar fi mai mult decât suficient să acopere necesităţile de consum ale ţării.

Foto: Juan Guaidó, preşedintele autoproclamat al Venezuelei şi oponentul lui Nicolás Maduro (sursă foto: Twitter / Juan Guaidó)