Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Viitorul premier din Regatul Unit a primit deja o lovitură, deși nici n-a fost învestit încă: Deputații britanici au adoptat un amendament crucial, pe final de Brexit

Viitorul premier din Regatul Unit a primit deja o lovitură, deși nici n-a fost învestit încă: Deputații britanici au adoptat un amendament crucial, pe final de Brexit

Un articol de: Vladimir Ionescu - 18 Iul 2019, 16:58
Foto: Parlamentul britanic (sursă foto: hepta.ro) Externe

Viitorul premier din Marea Britanie nu va putea să treacă peste voința Parlamentului și să forțeze un Brexit fără acord, după ce deputații britanici au adoptat, joi, un amendament în acest sens, potrivit The Independent.

DEZVĂLUIRI ȘOC DESPRE ANDREEA MARIN. ESTE VORBA DESPRE SINUCIDERE (GALERIE FOTO)

Vestea vine în contextul în care Boris Johnson, principalul favorit la câștigarea cursei pentru șefia conservatorilor britanici și, implicit, pentru preluarea portofoliului de premier, nu a exclus posibilitatea de a-i cere Reginei să folosească un mecanism, prin care să suspende dreptul deputaților de a bloca un Brexit fără acord.

TRAGEDIE ÎN SHOWBIZ: FLORIN PASTRAMĂ A ANULAT NUNTA! A FĂCUT INFARCT! DIN NEFERICIRE, BRIGITTE... (GALERIE FOTO)

Ei, bine, în urma acestui vot, adoptat cu girul a 315 deputați, Guvernul din arhipelag va fi obligat să publice, la fiecare două săptămâni, rapoarte privind situația discuțiilor, precum și să le ofere deputaților moțiuni pe care să le voteze.

ACESTA A FOST FINALUL! OANA LIS A IZBUCNIT ÎN LACRIMI! A CONFIRMAT ANUNȚUL TRIST (GALERIE FOTO)

Câțiva membri ai Guvernului au ales să susțină amendamentul, în timp ce alții au ales să se abțină sau să-l respingă. Spre exemplu, Margot James, deja fostul ministru al Culturii din Regatul Unit, și-a dat demisia pentru a fi alături de cei 17 „rebeli” ai conservatorilor, care au încuviințat această propunere.

„Premierul este, în mod evident, dezamăgit că pentru că mai mulți miniștri au ales să nu voteze în cadrul dezbaterii de astăzi. Fără îndoială, succesorul ei (n.r. - Theresei May) va ține cont de aceste lucruri atunci când va forma viitorul Guvern”, a spus un purtător de cuvânt al Executivului britanic. 

Citeşte mai multe despre:   Marea Britanie,   Brexit
 
 
 
Loading...