Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe ACUZAȚII INCENDIARE: PUTIN a COMANDAT atacul împotriva spionului Serghei Skripal

ACUZAȚII INCENDIARE: PUTIN a COMANDAT atacul împotriva spionului Serghei Skripal

Un articol de: - 16 Mar 2018, 16:16
Externe

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a fost vizat vineri de o serie de acuza ții incendiare lansate de ministrul de Externe al Marii Britanii, Boris Johnson. Potrivit acestuia, liderul de la Kremlin ar fi comandat atacul neurotoxic care l-a vizat pe fostul agent secret rus, Serghei Skripal.

"Disputa este cu Administraţia de la Kremlin condusă de Vladimir Putin şi se referă la decizia lui; credem că este extrem de probabil să fi fost decizia lui de a ordona folosirea unei substanţe neurotoxice într-un oraş din Marea Britanie, o premieră după al II-lea Război Mondial. De aceea suntem în dispută cu Rusia", a declarat vineri Boris Johnson.

Boris Johnson a confirmat că substanţa utilizată în atac - Noviciok - a fost produsă şi depozitată în Rusia.

"Nu avem nimic împotriva poporului rus, problema noastră este cu Vladimir Putin şi Kremlinul", a spus Johnson, potrivit Mediafax.

Deteriorarea relațiilor diplomatice dintre Marea Britanie și Federația Rusă au ajuns la cel mai scăzut nivel, după ce Londra a decis expulzarea a 23 de diplomaţi ruşi în contextul crizei generate de atacul neurotoxic.

Administraţia Vladimir Putin a atenţionat, marţi seară, Marea Britanie, transmiţându-i recomandarea de a nu ameninţa o "putere nucleară" precum Rusia, în contextul crizei generate de atacul care l-a vizat pe un fost agent secret rus.

 
 
 
Loading...