Vladimir Putin, cadou special la nunta ministrului austriac de Externe
Președintele rus Vladimir Putin se va numără printre cei circa o sută de invitaţi la nunta ministrului austriac de Externe, Karin Kneissl. Liderul de la Kremlin va veni cu un cadou special: 10 cazaci, care vor interpreta muzică tradiţională rusească.
Prezența lui Putin la eveniment a stârnit ample controverse în Austria, mai ales în contextul în care această țară deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE.
”Cum poate preşedinţia austriacă a Consiliului UE să joace rolul de intermediar onest pe care-l pretinde dacă ministrul Afacerilor Externe şi Cancelarul se plasează atât de clar de o parte?”, a declarat Andreas Schieder, liderul grupului parlamentar al Partidului Social-Democrat, citat de parismatch.com.
Evelyn Reger, eurodeputată a aceluiași partid, a susținut că prezența lui Putin la nuntă e o ”ruşine pentru imaginea Austriei” și ”o provocare de dimensiune europeană.