Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Washington Times: În România, dacă nu poți combate corupția, o legalizezi

Washington Times: În România, dacă nu poți combate corupția, o legalizezi

Un articol de: - 07 Oct 2015, 10:52
Washington Times: În România, dacă nu poți combate corupția, o legalizezi Foto: bzi.ro Externe

Liderii României consideră că au găsit o soluție pentru medicii care vor să părăsească țara din cauza salariilor mici și a corupției. Ei vor să meargă pe principiul „dacă nu poți combate corupția, legalizeaz-o”, scrie Washington Times.

Din cauza sistemului deficitar de sănătate din România, tot mai mulți medici vor să plece în străinătate. În jur de 7.000 de medici, adică o treime din totalul lor,  au plecat în 2011 și 2012, conform informațiilor de la Colegiul Medicilor.

Medicii români sunt apreciați peste hotare și își găsesc ușor locuri de muncă în țări precum Marea Britanie, Franța sau Germania.

În urma unor propuneri avansate făcute de către Victor Ponta, îmbunătățirea sistemului sanitar din România se poate face prin legalizarea șpăgii. Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a declarat că așa-numita legiferare a spăgii va fi, de fapt, un set de tarife pentru medici, un tip de onorariu care există și în alte state europene.

Acesta a mai declarat că setul de tarife va fi stabilit împreună cu conducerea spitalului și că medicii vor avea libertatea de a trata pacienţi privaţi şi într-un spital public.

"Trebuie să dăm posibilitatea ca cei care muncesc mai mult să poată câştiga suplimentar. Adică, dacă (medicul - n.r.) vrea să aibă pacienţi privaţi, trebuie să-i dăm posibilitatea să facă acest lucru şi în spitalul public. Nu trebuie să mai meargă el la nu ştiu ce clinică privată. Pleacă de la spitalul de stat, se duce acolo, pierde timp, pacientul este trimis de multe ori intenţionat de la spitalul public în partea cealaltă şi tot aşa, pierde toată lumea. Aşa va fi vorba de tarife foarte bine reglementate împreună cu conducerea spitalului şi onorarii pentru medici. Deci nu este vorba de şpagă şi ar trebui să ne iasă din minte acest cuvânt", a declarat Ministrul Sănătății.

Acesta a mai precizat că onorariile vor fi fiscalizate şi vor intra pe cardul medicului. Totodată, vor fi stabilite niște criterii pentru a se stabili ce pacienți vor putea beneficia de aceste servicii  "la fel şi numărul de proceduri, numărul de intervenţii, numărul de consultaţii vor fi foarte clar reglementate prin norme la această lege".

Florin Chirculescu, șeful Secției de chirurgie toracică la Spitalul Universitar, este de părere că menținerea medicilor în categoria funcționarilor publici va afecta sistemul sanitar.

"Gândiţi-vă că DNA termină cu politicenii şi începe să-i caute pe medici din cauza plicului. Medicii nu ies în stradă, sunt şi dezamăgiţi şi-au bătut toţi joc de ei, inclusiv şefii lor. Şi ce va face? Va pleca şi cine va rămâne se va uita la ceas. Şi pleacă acasă, ca orice funcţionar public" spune Florin Chirculescu, medic specialist în chirurgie toracică la Spitalul Universitar din Bucureşti. El mai susţine că, în lipsa banilor, "plicurile au ţinut în picioare sistemul medical ".

Jurnaliștii americani consideră că implementarea acestei legi s-ar putea traduce prin - “dacă nu poți combate corupția, legalizez-o”.

 

Citeşte mai multe despre:   doctori,   spaga