Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Zece ani de închisoare pentru directorul companiei ce deținea feribotul scufundat în largul coastelor sud-coreene

Zece ani de închisoare pentru directorul companiei ce deținea feribotul scufundat în largul coastelor sud-coreene

Un articol de: - 20 Noi 2014, 10:44
Foto: businessinsider.com Externe
Directorul companiei ce deținea feribotul scufundat la 16 aprilie în largul coastelor sud-coreene a fost condamnat joi la 10 ani de închisoare, informează AFP.

Kim Han-sik, directorul general al companiei căreia îi aparținea feribotul Sewol, a fost găsit vinovat pentru omor involuntar de un tribunal din Gwangju.

Potrivit instanței, Kim Han-sik este vinovat pentru că a permis supraîncărcarea navei și pentru că a acceptat efectuarea unor lucrări de extindere ilegale care au afectat flotabilitatea vasului.

În cursul procesului, Kim Han-sik a respins toate acuzațiile, afirmând că a fost un simplu angajat aflat la dispoziția proprietarului companiei, miliardarul Yoo Byung-eung.

Alte zece persoane, printre care șase angajați ai Chonghaejin Marine, au compărut în fața judecătorilor alături de Kim Han-sik. Dintre acestea, doar una a fost achitată, iar celelalte au primit condamnări de până la șase ani de detenție.

Feribotul Sewol s-a scufundat la 16 aprilie, în timp ce efectua o cursă între portul Incheon și insula Jeju, cunoscută atracție turistică. Nava avea la bord 476 de persoane, dintre care 325 erau elevi ai liceului Dawon, de lângă Seul. Doar 75 dintre ei au supraviețuit tragediei.
 
 
 
Loading...