Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Externe Zeci de mii de oameni au manifestat la Budapesta faţă de politica premierului Viktor Orban (VIDEO)

Zeci de mii de oameni au manifestat la Budapesta faţă de politica premierului Viktor Orban (VIDEO)

Un articol de: - 18 Noi 2014, 09:35
Sursa foto: Contul de Facebook al lui Dan Perjovschi Externe

Manifestații de amploare în capitala Ungariei. Zeci de mii de persoane şi-au arătat "indignarea" luni, pe străzile Budapestei, faţă de politica premierului Viktor Orban, informează AFP. Ieșirea oamenilor în stradă face parte dintr-o serie de manifestaţii care au început în luna octombrie contra unui proiect de lege privind taxarea utilizatorilor de Internet în Ungaria.

Premierul Orban a anunţat însă la sfârşitul lunii trecute retragerea acestui proiect de lege controversat, după mai multe presiuni din partea liderilor internaționali. La manifestaţia au participat aproximativ 25.000 de persoane, care au scandat "Orban, afară!", potrivit unui fotograf de la AFP.

Unii manifestanți au încercat să pătrundă în Parlament, ceea ce a provocat confruntări cu forţele de ordine. Sute de poliţişti au fost mobilizaţi la intrarea în clădire. Alte peste 20 de manifestaţii de "indignare", dar de o amploare mai mică, au fost organizate, luni, pe teritoriul întregii ţări.

Săptămâna trecută, aproximativ 10.000 de persoane au ieșit în stradă la Budapesta cerând demisia şefului serviciului fiscal din Ungaria căreia i s-a refuzat intrarea în Statele Unite din cauza unor acuzaţii de corupţie.

În contextul protestelor tot mai dese din Ungaria, dar şi a alegerilor prezidenţiale din România, elocventă este o fotografie de mai jos, postată pe contul de Facebook al lui Dan Perjovski, cu explicaţia: "from a Hungarian friend. two down one more to go".



Confruntări între forțele de ordine și manifestanți în fața Parlamentului Ungariei


Citeşte mai multe despre:   Ungaria,   Viktor Orban,   proiect de lege
 
 
 
Loading...