Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Fapt divers Ce efecte are cafeaua asupra organismului

Ce efecte are cafeaua asupra organismului

Un articol de: Raluca Tindeche - 04 Sep 2020, 17:16
Ce efecte are cafeaua asupra organismului Foto: Pixabay.com Fapt divers

Toată lumea consumă zilnic cel puțin o ceașcă de cafea, așa că nu e de mirare că specialiștii vor să afle ce efect are băutura asupra organismului. 

S-ar putea să te facă să trăiești mai mult

Cercetătorii susțin că consumul de cafea ar crește nivelul de viață. Pentru a ajunge la această constatare, aceștia au chestionat peste 250.000 de americani de peste 28 de ani și le-au pus întrebări cu privire la dietă și consumul de cafea. După ce au analizat răspunsurile, au descoperit că printre nefumători, cei care au băut zilnic între trei și cinci căni de cafea au cu până la 15% mai puține șanse de a muri din orice cauză decât cei care nu au consumat cafea deloc.

Cafeaua poate agrava problemele la stomac

Când bei cafea, crești nivelul de aciditate din stomac. Acesta este adesea un lucru bun, deoarece un nivel crescut de acid ajută la digestia alimentelor. Problemele pot apărea atunci când bei prea multă cafea pe stomacul gol. Sucurile gastrice prea acide pot irita intestinul și pot provoca arsuri la stomac, potrivit eatthis.com

Cafeaua poate reduce anxietatea

Cafeaua ar putea fi un remediu pentru grijile și preocupările zilnice. Cu toate acestea, cafeaua stimulează de fapt eliberarea de dopamină, ceea ce dă o stare de bine. 

Cafeaua este bună pentru inimă

Cercetătorii au descoperit că consumatorii de cafea au un risc scăzut cu 10% de deces din cauza bolilor de inimă. Cafeaua poate să scadă nivelul colesterolului și riscul bolilor cardiovasculare. Și-a anulat nunta, după ce a aflat un lucru TERIBIL despre partenerul său. În toți cei șapte ani de relație i-a ASCUNS asta

Cafeaua poate reduce durerea 

Chiar dacă nu ești un consumator obișnuit de cafea, cofeina poate ajuta la ameliorarea durerii. Cofeina nu numai că poate diminua durerile de cap, dar accelerează și reacția organismului la medicamente. În acest caz, nu ar trebui să fie surprinzător faptul că multe medicamente pentru cefalee conțin și cofeină.

 

 

Citeşte mai multe despre:   cafea