Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Fapt divers Cum se ține postul negru și ce beneficii are pentru organism

Cum se ține postul negru și ce beneficii are pentru organism

Un articol de: Traian Avarvarei - 04 Aug 2020, 18:30
Cum se ține postul negru și ce beneficii are pentru organism sursa foto: Doctorul Zilei Fapt divers

Postul este o practică întâlnită la toate popoarele încă din antichitate. Post înseamnă să alegi de bună voie să nu mănânci alimente de origine animală sau deloc . Concret, prin post negru înțelegem să nu mâncăm nimic, ci doar să bem apă.

 

 

Cum se ține postul negru

 

 

 

Suntem în postul Sfintei Mării, care a început pe 31 iulie 2020, iar credincioșii trebuie să se abțină de la multe dintre plăcerile cu care sunt obișnuiți până pe 14 august. Credincioșii ortodocși care țin postul nu vor mânca alimente de origine animală, cum ar fi carne, ouă, branzeturi.

Această înfrânare trebuie însoțită și de alungarea oricăror gânduri rele față de semenii noștri, dar și față de noi înșine, de milostenie și darurile ce se aduc la Sfântul Altar. Postul este rânduit pentru ”a smeri sufletul”, fiind supranumit de Sfinții Părinți drept ”aripa rugăciunii”, ajutându-l pe om să se împace cu Dumnezeu.

Unii dintre credincioși reușesc să țină chiar post negru, cel mai dur dintre tipurle de ajunare. Acesta reprezintă o abținere totala de la orice hrană, lichidă sau solidă, putând fi băută doar apa.NEWS ALERT! Fanii lui au primit vestea ca pe un mare ŞOC! A MURIT din cauza noului CORONAVIRUS

Postul negru este și o jertfă simbolică adusă jertfei reale a Mântuitorului, după cum întreaga durată  a postului este considerată o perioadă de eliberare de păcate și de patimi egoiste

 

 

Ce spunea părintele Ilarion Argatu despre postul negru

 

 

Conform învățăturilor părintelui Ilarion Argatu, fostul mare monah de la Cernica, mai puțină lume știe că ”ziua de post negru” începe, de fapt, la ora 18.00 a zilei anterioare și ține apoi toată ziua următoare, până la săvârșirea ei, la ora 24.00, potrivit Click.

Când ținem post negru trebuie să ne abținem de la orice păcat și răutate;

Dacă chiar ne simțim slăbiți, putem lua în cursul zilei o bucățică de anaforă (pâine sfințită) și trei înghițituri de aghiazmă (apă sfințită).
Dacă nu putem ține postul negru toată ziua, atunci e bine să nu mâncăm decât o dată în acea zi și tot de post.


 

 

Beneficiile postului negru


 


 

Pe lângă beneficiile spirituale, postul negru ne detoxifică și organismul.

Unul dintre cei mai mari promoteri ai sănătății, Paul C. Bragg, și fiica sa, Patricia C. Bragg, au ajutat milioane de oameni din întreaga lume să se vindece de unele dintre cele mai grave boli printr-un stil de viață echilibrat în care piesa de rezistență a fost postul negru.

Postul este utilizat cu succes în tratamentul multor boli fizice, poate duce la o pierdere în greutate, reduce colesterolul şi nivelul tensiunii arteriale, reprezintă o experienţă de liniştire, reducând adesea tensiunea nervoasă şi insomnia, contribuie la refacere şi la încetinirea procesului de îmbătrânire, eliberează corpul de toxine, făcându-i un duş interior, spune Paul C.Bragg în cartea sa ‘Postul-un miracol’.

Pe de altă parte, mulți medici atrag atenția asupra posibilelor pericole ce însoțesc ținerea postului negru. „Postul negru rămâne la latitudinea fiecăruia. Totuși, o zi întreagă de post negru este puțin cam mult pentru oricine, pentru că poate să apară deshidratarea, dar și scăderea glicemiei, ce pot cauza probleme de sănătate”, e de părere dr. Elena Firoiu. De aceea, cei care își propun să țină post negru trebuie să vadă, dincolo de beneficiile lui, și posibilele primejdii la care își pot expune sănătatea.

 

Citeşte mai multe despre:   post negru,   Postul Sfintei Marii,   sarbatoare