Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Fapt divers Pepeni RECORD de peste 60 de kg! Cum arată şi cine îi produce (FOTO)

Pepeni RECORD de peste 60 de kg! Cum arată şi cine îi produce (FOTO)

Un articol de: Mirela Ionela Achim - 10 Aug 2020, 15:23
Pepeni RECORD de peste 60 de kg! Cum arată şi cine îi produce (FOTO) Galerie foto (1) Fapt divers

Sezonul de pepeni îşi trăieşte apogeul zilele acestea, iar recordurile de producţie apar în pim-plan. Un fermier rus care cultivă de 35 de ani soiuri de pepeni cu miezul roşu, roz, alb, galben, portocaliu ori chiar verde, are o producție de Cartea Recordurilor.

Omul se laudă cu un exemplar de 61,3 kilograme, şi spune că pepenele ar mai fi crescut dacă era recoltat la sfârșitul lunii august, scrie dcnews.ro.

Americanii deţin recordul

Cu toate acestea, recordurile absolute la pepeni aparţin americanilor. Primul pepene uriaş intrat în Cartea Recordurilor a fost înregistrat în 2005, în SUA şi cântărea 122 de kg. După trei ani, în 2008, un alt gigant crescut în Louisiana îşi etala modest cele doar 118 kg, fără a doborî recordul.  

Adevăratul gigant a venit însă în 2013, din Tennessee! Americanul Chris Kent a reuşit să crească un pepene de 159 kg, dobândind celebritatea. Interesant este că omul nu era vreun profesionist al agriculturii, nici nu provenea din vreo dinastie celebră de fermieri, fiind un simplu contabil, având doar ca hobby cultivarea de legume.