Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Fapt divers Schimbarea la față. Tradiții, superstiții și obiceiuri „magice” (FOTO)

Schimbarea la față. Tradiții, superstiții și obiceiuri „magice” (FOTO)

Un articol de: Mirela Ionela Achim - 06 Aug 2020, 08:00
Schimbarea la față. Tradiții, superstiții și obiceiuri „magice” (FOTO) Galerie foto (2) Fapt divers

Creștinii ortodocși și catolici sărbătoresc joi Schimbarea la Față a Domnului, o sărbătoare care amintește minunea pe care Iisus o face asupra lui însuși, metamorfozându-şi înfăţişarea pe Muntele Tabor, când arată apostolilor că nu este doar un prooroc al lui Dumnezeu, ci Fiul Său. Conform tradiţiei populare, din 6 august se călătoreşte vara, vremea se schimbă şi toamna începe să îşi intre în drepturi.

 

Schimbarea la față a Domnului

Domnul a venit la muntele Taborului, care este în Galileea, venind după el și ucenicii și mult popor. Dar, de vreme ce obiceiul Domnului Hristos era ca rugăciunile cele către Dumnezeu Tatăl să le facă singur, în deosebi de ucenicii săi, de aceea a lăsat sub munte poporul și pre ucenicii săi, și a luat numai pre trei dintr-înșii: pre Petru, pre Iacov și pre Ioan. Dormind ei, Iisus Hristos s-a schimbat la față, strălucind cu slava dumnezeirii sale. Apostolii, deșteptându-se, au văzut slava lui cea negrăită, fața luminoasă ca soarele, hainele lui albe ca zăpada (Viețile sfinților, XII, pp. 156-157).

Aceasta a fost prima minune a Mântuitorului asupra Sa, prin care Și-a arătat slava dumnezeiască înaintea apostolilor: „Și după șase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru și pe Iacov și pe Ioan, fratele lui, și i-a dus într-un munte înalt, de o parte. Și S-a schimbat la față, înaintea lor, și a strălucit fața Lui ca soarele, iar veșmintele Lui s-au făcut albe ca lumina” (Matei 17, 1-2).

 

Tradiții, superstiții și obiceiuri „magice” de Schimbarea la Faţă

În popor, această sărbătoare este prăznuită pe data de 6 august și este privită și ca începutul toamnei. Schimbarea la Față mai este numită în popor și Obrejenia, denumire ce vine din slavonă și înseamnă transformare, schimbare.

În satele românești există o serie întreagă de obiceiuri, tradiții și superstiții legate de această sărbătoare.

Se spune că aceia care nu țin această sărbătoare vor fi uscați și gălbejiți ca florile care de acum încep să se veștejească. Cine spală haine în această zi va fi năpădit de păduchi și ploșnițe. Fetelor care se spală în această zi nu le mai crește părul, așa cum nu mai crește iarba.

Până în 6 august, agricultorii trebuie să fi terminat cositul și pregătitul fânului, pentru că iarba îmbătrânește. În popor se mai spune că de Schimbarea la Față nu este bine să te cerți cu nimeni și nici să te certe cineva, altfel așa vei fi tot anul, până la următoarea Schimbare la Față.

Oamenii care se roagă în această zi să scape de o patimă (beție, tutun, preacurvie, etc.) sigur vor fi vindecați. Femeile însărcinate, dacă vor celebra această zi, vor avea o naștere ușoară și copii sănătoși.Bărbatul a plecat într-o călătorie de afaceri și i-a cerut soției să îi trimită o fotografie pe WhatsApp. Când s-a uitat mai bine, a văzut un DETALIU care l-a scos din minți. A cerut imediat DIVORȚUL (FOTO)

Despre oamenii care nu-și văd umbra capului la răsăritul soarelui, în dimineața zilei, se spune că vor muri până la sfârșitul anului.

Din aceasta zi se interzice scăldatul, dar și culcatul afară.

Pentru că sărbătoarea are loc în timpul postului de Sfânta Maria, Schimbarea la Față se prăznuiește prin dezlegare la pește.

Minunea de pe Muntele Tabor

Mii de pelerini merg în fiecare an de 6 august pe Muntele Tabor, singurul munte izolat din Israel, aflat în Galileea de Jos, la aproximativ nouă kilometri est de Nazaret. Muntele Tabor se mai numește Muntele Schimbării la Față a lui Hristos.

Pelerinii spun că în timpul Sfintei Liturghii, se coboară asupra mănăstirii ortodoxe, un nor luminos, care nu are caracteristicile unui nor obișnuit. Norul apare o singură data pe an, întotdeauna în același loc, în direcția Nazaretului, și la aceeași vreme, până noaptea târziu.