Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri High-Tech Ministerul Comunicațiilor, detalii despre câmpurile electromagnetice ale viitoarelor stații 5G: Pot avea ele efecte nocive sau nu? / Harta senzorilor de monitorizare din România (FOTO)
Exclusiv online

Ministerul Comunicațiilor, detalii despre câmpurile electromagnetice ale viitoarelor stații 5G: Pot avea ele efecte nocive sau nu? / Harta senzorilor de monitorizare din România (FOTO)

Un articol de: Tudor Ionescu - 02 Iul 2019, 17:16
Sursă foto: hepta.ro High-Tech

EXCLUSIV ONLINE // Intensitatea câmpurilor electromagnetice ale stațiilor de radiocomunicații/emisie se situează mult sub limitele maxime admise de lege, se arată într-un comunicat, remis către B1 de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.

Cu privire la valoarea acceptată a câmpului electromagnetic în localități și în exteriorul clădirilor, ministerul a indicat că limitele legale se situează între 0 Hz şi 300 GHz.

"(...) în România limitele de câmp electromagnetic sunt reglementate, în conformitate cu practicile adoptate şi în Uniunea Europeană, prin Ordinul ministrului sănătății publice nr.1193/2006 pentru aprobarea Normelor privind limitarea expunerii populației generale la câmpuri electromagnetice de la 0 Hz la 300 GHz care preia restricțiile prevăzute în Recomandarea 1999/519/EC privind limitarea expunerii populației generale la câmpuri electromagnetice (de la 0 Hz la 300 GHz)".

Întrebate de B1.ro când au fost efecutate ultimele măsurători cu privire la valorile câmpurilor electromagnetice, pentru a se vedea dacă sunt (sau nu) în parametrii acceptabili, autorităţile au precizat că acest proces este desfăşurat în mod constant.

Foto: Harta senzorilor ficși de monitorizare a nivelului câmpurilor electromagnetice (sursă foto: ANCOM)

"Pe site-ul http://www.monitor-emf.ro/ro/ este pusă  la dispoziția publicului o hartă interactivă online, cu măsurători ale câmpului electromagnetic generat. Harta permite vizualizarea amplasamentelor tuturor senzorilor ficși de monitorizare a nivelului de câmp electromagnetic într-o serie de puncte din spațiul public, precum și consultarea rezultatelor măsurătorilor efectuate în permanență de aceștia".

Ministerul a mai precizat că România mai are şi legislaţia, dar şi autorităţile competente pentru a monitoriza și controla nu doar intensitatea câmpurilor electromagnetice a stațiilor 1G, 2G, 3G sau 4G, ci inclusiv ale viitoarelor staţii 5G. Asta deşi România nu are încă aşa ceva. 

"În concluzie, instalarea rețelelor de comunicații electronice de generație 5G se va realiza cu respectarea tuturor dispozițiilor legale aplicabile la nivel național și unional privind protecția populației la expunere generală la câmpuri electromagnetice", se arată în comunicatul Ministerului Comunicaţiilor.

Precizările Ministerului Comunicaţiilor au venit după ce, pe 20 iunie, Guvernul adoptase noi norme de limitare a expunerii populației la efectele câmpurilor electromagnetice în contextul pregătirii adopției tehnologiei 5G.

Riscurile la adresa sănătăţii în urma expunerii la câmpuri puternice electromagentice variază de la dureri de cap sau dereglări ale somnului, până la diverse forme de cancer.

Foto: Huawei ar putea fi una dintre companiile care ar putea lua parte la licitaţia de la sfârşitul acestui an pentru construirea reţelei 5G din România (sursă foto: hepta.ro)

Potrivit Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), punctele de măsurare au fost alese în vecinătatea instituțiilor de învățământ, a spitalelor, a instituțiilor publice, a zonelor aglomerate (ex. gară, piață etc.), sau a zonelor publice în vecinătatea cărora există aglomerări din punct de vedere al surselor de câmp electromagnetic.

Citeşte mai multe despre:   5G,   Huawei
 
 
 
Loading...