Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri High-Tech A PICAT reţeaua! Probleme în TELEKOM pentru majoritatea clienţilor. Anunţul de ULTIMĂ ORĂ al companiei (FOTO)

A PICAT reţeaua! Probleme în TELEKOM pentru majoritatea clienţilor. Anunţul de ULTIMĂ ORĂ al companiei (FOTO)

Un articol de: - 05 Mar 2018, 16:44
High-Tech

UPDATE:
Reprezentanţii Telekom România au anunţat, luni seară, remedierea problemelor tehnice din reţea
"Vă informăm că serviciile de voce au fost complet restabilite, iar cele de date sunt în mare parte restabilite. La această oră (luni seară, după ora 21.15, n.r.), toți clienții Telekom au acces la serviciile noastre. Vă mulțumim pentru înțelegere!", se arată într-un anunţ publicat pe pagina de Facebook a companiei.
 

UPDATE: 
Anunţ de ultimă oră de la Telekom România. Oficialii companiei au venit cu noi precizări, estimând că problemele tehnice ale reţelei ar putea fi remediate luni seară.
"Ne pare rău pentru problemele tehnice de rețea survenite astăzi (luni, n.r.). Estimăm că problemele rețelei mobile vor fi remediate în această seară. Echipele noastre tehnice lucrează în continuare la rezolvarea lor. Ne cerem scuze pentru neplăcerile create și vă ținem la curent cu evoluția situației", se arată într-un update al reprezentanţilor Telekom România la mesajul iniţial.
 

UPDATE:
Reprezentanţii Telekom România au venit cu precizări privind problemele din reţea.
"La acest moment există probleme tehnice în rețeaua mobilă, care afectează mulți clienți la nivel național. Aceștia pot experimenta dificultăți în efectuarea apelurilor și a traficului de date mobile. Echipele noastre tehnice lucrează la remedierea acestor disfuncționalități în cel mai scurt timp posibil. Ne cerem scuze pentru neplăcerile create și îi asigurăm pe clienții noștri că depunem toate eforturile în vederea restabilirii serviciilor la parametrii normali. Analizăm în paralel impactul acestor probleme și vom reveni în cursul zilei de mâine (marţi, n.r.) cu informații suplimentare", au transmis oficialii Telekom România pentru hotnews.ro.

 

Probleme tehnice într-una dintre cele mai mari reţele de telefonie mobilă din România.
Foarte mulţi dintre utilizatorii Telekom se plâng, pe contul oficial de Facebook al companiei, că nu pot primi sau efectua apeluri şi că reţeaua de date nu este în stare funcţională. De asemenea, mulţi dintre aceştia spun că locuiesc în locuri diferite din ţară, dar că problemele experimentate la utilizarea reţelei se aplică indiferent de zonă, informează adevarul.ro

Compania a anunţat luni, tot pe Facebook, că experimentează „disfuncţionalităţi de natură tehnică”, în ceea ce priveşte serviciile de voce şi date mobile.
"Pe fondul unor disfuncționalități de natură tehnică, o parte dintre clienții Telekom pot întâmpina dificultăți în accesarea serviciilor de voce și date mobile. Echipele noastre tehnice lucrează în acest moment pentru remedierea acestor disfuncționalități în cel mai scurt timp posibil. Ne cerem scuze pentru neplăcerile create și vă asigurăm că specialiștii noștri depun toate eforturile pentru restabilirea serviciilor la parametrii normali", se arată în mesajul reprezentanţilor companiei de telefonie mobilă.

Clienţii Telekom au criticat lipsa de profesionalism a companiei şi decizia de a face acest anunţ pe Facebook, în condiţiile în care utilizatorii nu au acces la internet de pe mobil, ameninţând că vor renunţa la serviciile operatorului.

Jurnaliştii de la Adevărul precizează că au încercat să contacteze departamentul de presă al Telekom România, însă numerele de telefon nu funcţionează, ele fiind, cel mai probabil, afectate de aceeaşi problemă resimţită de majoritatea utilizatorilor reţelei de telefonie.

(Foto: captură Facebook.)

 
 

Citeşte mai multe despre:   probleme,   reţea,   utilizatori
 
 
 
Loading...