Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri High-Tech Andreea Esca a anunțat când se pensionează, chiar pe scena iCEE.fest 2019! Dialog inedit cu co-fondatorul Singularity University: ”Spui că democrațiile nu mai funcționează, nici căsniciile nu mai funcționează. Ce mai merge?” (FOTO, VIDEO)
Exclusiv online

Andreea Esca a anunțat când se pensionează, chiar pe scena iCEE.fest 2019! Dialog inedit cu co-fondatorul Singularity University: ”Spui că democrațiile nu mai funcționează, nici căsniciile nu mai funcționează. Ce mai merge?” (FOTO, VIDEO)

Un articol de: Elena Stanciu - 14 Iun 2019, 11:08
High-Tech

EXCLUSIV ONLINE // Andreea Esca a mărturisit că ar vrea să iasă la pensie din televiziune cam în 15 ani, atunci când i-a adresat o întrebare despre soarta celui mai popular mijloc de informare chiar lui Salim Ismail, co-fondator al Singularity University - comunitate globală de inovație.

Dialogul inediat a avut loc la iCEE.fest 2019: Upgrade 100, care se desfășoară la București, joi și vineri, și care a transformat capitala României într-un adevărat hub al Internetului - pentru o perioadă de două zile.

„Ce se întâmplă cu televiziunea pentru că aș vrea să ies la pensie din televiziune cam în 15 ani?”, a întrebat Andreea Esca

Replica lui Salim Ismail a fost una fermă, dar destul de pesimistă pentru iubitorii de televiziune.

„Totul se cam transformă în Instagram TV și se va face trecerea”, a răspuns co-fondatorul renumitului centru internațional, care se ocupă cu prevenirea provocărilor aduse de inovație.



Persoanele prezente la iCEE.fest 2019: Upgrade 100 s-au bucurat de apoi de un schimb de replici între Andreea Esca și Salim Ismail, care a continuat în aceeași notă informală. Chiar și așa, subiectele discuției au fost mai mult decât actuale:

A.E.: „Spui că democrațiile nu mai funcționează, nici căsniciile nu mai funcționează. Ce mai merge?”

S.I.: „Sunt foarte optimist. Dacă dezvoltăm tehnologiile, oamenii pot face cu ele lucruri bune sau nu - e o alegere. Dar raportul e de 8.000 la 1. Pe eBay, acesta e raportul între lucurile pozitive și cele negative. Tehnologia este ceva pozitiv”.



A.E.: „Ai spus că nici căsniciile nu mai funcționează. Ce ar trebui să facem?”

S.I.: „Ar trebui ca în cazul căsătoriilor să existe un contract pentru o perioadă determinată. Dacă te căsătorești și spui că trebuie să fie pentru totdeauna, lucrurile nu mai funcționează în lumea în care trăim, unde totul se transformă cu rapiditate”.

A.E.: „Ce ar trebui să facă România ca să folosească eficient tehnologiile?”

S.I.: „Sunt foarte optimis, cu privire la țările ca România. Toate țările mari au probleme foarte mari acum. Acum e un foarte mare avantaj să fii o țară mai mică pentru că înseamnă că te adaptezi mai ușor”.

Nu în ultimul rând, co-fondatorul Singularity University a subliniat importanța jurnalismului de investigație.

„Dacă nu ai jurnalism de investigație în forma lui pură, nu ai libertate. Asta este o provocae din punct de vedere al businessului”, a spus Salim Ismail.

 

Citeşte mai multe despre:   iCEE.fest 2019,   Andreea Esca,   Salim Ismail
 
 
 
Loading...