Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri High-Tech Scad tarifele la apelurile de telefonie mobilă. Ce operatori de telefonie vor fi afectaţi

Scad tarifele la apelurile de telefonie mobilă. Ce operatori de telefonie vor fi afectaţi

Un articol de: Redacția B1.ro - 04 Dec 2019, 17:58
Sursă foto: Facebook / ANCOM High-Tech

Începând cu 1 ianuarie 2020, operatorii de telefonie mobilă care activează pe piaţa din România vor percepe un tarif maxim de terminare a apelurilor la puncte mobile de 0,76 eurocenţi/minut, anunţă Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), într-un comunicat de presă de mercuri.

Noul tarif este cu 10% mai mic comparativ cu cel actual (care este de 0,84 eurocenţi/minut). Chiar şi-aşa, noul tarif este o măsură tranzitorie, până la adoptarea unui tarif de terminare a apelurilor la puncte mobile unic la nivel european preconizata a avea loc până la finalul anului 2020.

 

Tariful maxim pentru terminarea apelurilor mobile

Noul tarif va fi perceput de catre toti operatorii de telefonie mobila desemnati cu putere semnificativa pe  piata serviciilor de terminare a apelurilor la puncte mobile in propriile retele publice de telefonie: Lycamobile S.R.L., Orange Romania S.A., Vodafone Romania S.A., RCS&RDS S.A. si Telekom Romanian Mobile Communications S.A.

Tariful de 0,76 eurocenti/minut a fost calculat ca medie a tarifelor de terminare a apelurilor la puncte mobile stabilite in statele membre ale Uniunii Europene, pe baza unui model de cost LRIC pur. Conform prevederilor Directivei (UE) 2018/1972, intrate in vigoare la data de 20 decembrie 2018, pana cel tarziu la 31 decembrie 2020 se vor aplica tarife maxime de terminare a apelurilor la puncte mobile unice la nivelul Uniunii Europene.

Aplicarea tarifului de terminare

Tariful stabilit de ANCOM se va aplica pentru apelurile nationale, pentru apelurile initiate din Spatiul Economic European (SEE), dar si pentru apelurile initiate din afara SEE, daca acordurile internationale in vigoare nu permit instituirea unui regim diferit de tarifare.

Intrarea in vigoare a tarifelor

Masurile ANCOM pentru stabilirea tarifului maxim de terminare a apelurilor la puncte mobile au fost consultate la nivel national in perioada august – septembrie 2019, agreate cu industria din Romania in luna octombrie si notificate Comisiei Europene, BEREC si autoritatilor nationale de reglementare din celelalte state membre ale Uniunii Europene. In data de 15 noiembrie 2019 Comisia Europeana a comunicat ANCOM ca nu are observatii fata de masura propusa. In urma parcurgerii procesului de consultare nationala si europeana, ANCOM a comunicat la sfarsitul lunii noiembrie deciziile furnizorilor.

Deciziile sunt disponibile pe pagina de internet a ANCOMaici

Citeşte mai multe despre:   ANCOM
 
Loading...