Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri High-Tech Care sunt cărțile favorite ale lui Bill Gates din 2018. Miliardarului nu îi place ficțiunea

Care sunt cărțile favorite ale lui Bill Gates din 2018. Miliardarului nu îi place ficțiunea

Un articol de: B1.ro - 05 Dec 2018, 10:01
Sursă foto: hepta.ro High-Tech

Pe 4 decembrie, fondatorul companiei Microsoft a împărtășit titlurile cărților care i-au plăcut cel mai mult în anul 2018, însă niciuna dintre ele nu este de ficțiune, relatează Quartz Daily.

- Educat (Educated), de Tara Westover
"Nu am crezut niciodată că ma voi identifica cu o poveste despre creșterea într-o familie de supraviețuitori mormoni, dar este o scriitoare atât de bună, încât ea m-a făcut să reflectez asupra propriei mele vieți în timp ce citeam despre copilăria ei extremă", a indicat Bill Gates. De fapt, miliardarul a fost atât de captivat de carte, încât a susținut un interviu cu scriitoarea.

- Armata Nimănui (Army of None), de Paul Scharre

Cartea este scrisă de un fost ranger al Armatei americane și totodată expert în apărare. Bill Gates a inclus-o în rândul cărților favorite datorită faptului că autorul explică într-un mod foarte accesibil avantajele și dezavantajele războiului autonom (de exemplu, prin intermediul dronelor).

- 21 de lecții pentru secolul 21 (21 Lessons for the 21st Century), de Yuval Noah Harari

Deși a precizat că nu este de acord cu tot ce a scris autorul, Bill Gates a inclus-o pe lista sa datorită modului în care au fost tratate probleme actuale și cu impact pe termen lung. Printre acestea numărându-se terorismul și schimbările climatice.

- Ghidul Stării Mentale pentru Meditație și Atenție (The Headspace Guide to Meditation and Mindfulness), de Andy Puddicombe

A fost cartea care l-a convins pe miliardar de utilitatea meditației, autorul fiind invitat de Bill Gates și de soția lui să îi învețe să medieze.

"Nu sunt sigur cât m-ar fi ajutat meditația în primele zile ale Microsoft, pentru că eram foarte concentrat și fără ea. Dar acum că sunt însurat, că am trei copii și că am un set de interese profesionale și personale mai larg, este o unealtă foarte bună pentru a-mi îmbunătăți concentrarea", a precizat Bill Gates.

Citeşte mai multe despre:   Bill Gates,   carti,   carti favorite,   2018
 
 
 
Loading...