Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri High-Tech Comparație: Sony Ericsson Xperia Arc S vs. HTC Rhyme, două telefoane frumoase și suficient de inteligente (FOTO)

Comparație: Sony Ericsson Xperia Arc S vs. HTC Rhyme, două telefoane frumoase și suficient de inteligente (FOTO)

Un articol de: - 12 Ian 2012, 08:48
Foto: GSMarena.com Galerie foto (26) High-Tech

Două telefoane inteligente apropiate ca specificații tehnice sunt comparate azi în rândurile de mai jos. Este vorba despre HTC Rhyme, un smartphone elegant cu Android 2.3 și Sony Ericsson Xperia Arc S, cu un design de asemenea atrăgător și o potentă cameră de 8,1 megapixeli.

HTC Rhyme este, din nefericire, un telefon inteligent cu Android 2.3, lansat în septembrie 2011, sistem de operare care a devenit repede depășit, la doar câteva săptămâni de la apariție fiind lansat Android 4.0. De cealaltă parte, Xperia Arc S nu reprezintă o mare îmbunătățire față de predecesorul său Arc, însă poate fi o alegere bună mulțumită design-ului care-ți fură privirea și a calităților tehnice demne de luat în seamă, printre care ecranul superb și camera foto destul de puternică, la cei 8,1 MP.

Design
Ambele terminale sunt frumoase. Despre HTC Rhyme se spune că este dedicat femeilor sau pasionaților de modă, ceea ce spune ceva despre felul elegant în care arată. În plus, este superaccesorizat cu o grămadă de echipamente, printre care un drăguț docking station, Charm – un mic cub luminos care alertează discret utilizatorul cu privire la apelurile sau mesajele pe care le primeşte când telefonul se află în geantă. Lista poate continua cu o banderolă pentru braț, căşti Tangle Free, căşti Bluetooth și difuzor pentru maşină cu Bluetooth care se ataşează de parasolar.



Xperia Arc S este identic cu Arc-ul original în privința design-ului. Dar acesta nu este un defect, Arc S fiind un telefon care arată foarte bine, este subțire și cu un aspect curbat, după cum sugerează și numele său. Astfel, extremitățile telefonului sunt mai groase decât mijlocul său. Din nefericire, materialele din plastic sunt departe de cele ale HTC Rhyme, care combină un ”șasiu” din metal cu secțiuni din plastic cauciucat, ce dă senzația de calitate și menține și o mai bună priză atunci când e ținut în mână.



Display
Arc S are un display senzațional LCD de 4,2 inch care este depășit, poate, doar de cel al lui Galaxy S, din lumea terminalelor Android. Are rezoluția de 480x854 pixeli cu densitatea de 233 pixels per inch, ceea ce se traduce prin claritate remarcabilă și culori foarte naturale. Din nefericire, nu este AMOLED, ceea ce înseamnă un consum mai mare de energie.



Rivalul HTC Rhyme este dotat cu un modest display de 3,5 inch, adică mai mult decât un iPhone 4S dar cu o rezouție asemănătoare cu Xperia Arc S – 480x800 pixeli și 252 pixeli per inch. Rhyme utilizează tehnologia Super LCD, ceea ce asigură o imagine decentă, comparabilă cu a lui Xperia Arc S, cu o vizualizare bună și din unghiuri mai strânse, însă culorile sunt mai fade față de un device cu afișaj AMOLED.



Performanțe
Ambele terminale folosesc procesoare single core, Xperia Arc S fiind superior din acest punct de vedere, cu un CPU la 1,4 Ghz, față de Rhyme care oferă un procesor la 1 Ghz.

HTC-ul are o memorie RAM de 768MB, ceea ce oferă o experiență de utilizare destul de ok, doar că atunci când sunt deschise mai multe aplicații simultan lipsa unui procesor dual core se face simțită. Soluția aleasă de cei de la HTC este însă mai economică decât cea folosită la telefoanele mai scumpe. Rhyme are o memorie internă de 4GB, care poate fi extinsă printr-un card microSD de 8GB inclus în pachet.



După cum spuneam mai sus, Xperia Arc S are un chip mai potent față de cel al HTC-ului, de 1,4 GHz, ceea ce înseamnă că are o viteză mai mare de procesare, task-urile simultane fiind mai ușor de gestionat în cazul său. Arc S are o memorie internă de 400MB și la fel ca Rhyme, oferă posibilitatea extinderii memoriei printr-un card microSD de 8GB inclus în pachet. De asemenea, smartphone-ul suportă carduri de până la 32GB.

Camera
HTC Rhyme are o cameră de 5 megapixeli, evident mai modestă decât cea de 8,1 MP a lui Arc S. Totuși, senzorul lui Rhyme este capabil să captureze fotografii destul de decente și are un balans de culori suficient de ok. În plus oferă mai multe opțiuni pentru capturarea imaginilor și trucuri ”post-producție” (sepia, profunzime de câmp artificială și chiar un efect de pixelare a imaginilor). De asemenea oferă și un mod panorama similar cu cel al lui Xperia Arc S. Rhyme poate filma HD 720p, suficient pentru un telefon și la fel cu capabilitățile video ale lui Xperia Arc S.



Camera de 8,1MP a lui Xperia Arc S este una remarcabilă, fiind lăudată de mulți specialiști din domeniu. Dispune de tehnologia Exmor R for Mobile, adică are un senzor backlit CMOS care își arată calitățile în condiții de lumină scăzută. Arc S are o funcție de transformare a imaginilor 2D în unele 3D prin modul Sweep Panorama, iar fotografiile pot fi apoi urmărite pe un televizor 3D.

Autonomie
HTC Rhyme are un acumulator cu o capacitate mai mare, Li-Ion 1600 mAh, față de Sony Ericsson Xperia Arc S, care însă se laudă cu un Li-Polymer de 1500 mAh.
Rhyme poate aștepta în stand-by 295 h (2G) / 340 h (3G) și permite convorbiri timp de 10 h 20 min (2G) / 8 h (3G).

Arc S îi este clar superior, cu 460 h (2G) / 460 h (3G) în stand-by dar la convorbiri este mai slab - 7 h 25 min (2G) / 7 h 35 min (3G).



Specificații tehnice:




Citeşte mai multe despre:   smartphone,   telefon inteligent
 
 
 
Loading...