Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri High-Tech EXCLUSIV ONLINE // Ministrul PETRESCU ZERO comunicare: Ministerul Comunicațiilor TACE mâlc în privința memorandumului încheiat între SUA și România privind tehnologia 5G

EXCLUSIV ONLINE // Ministrul PETRESCU ZERO comunicare: Ministerul Comunicațiilor TACE mâlc în privința memorandumului încheiat între SUA și România privind tehnologia 5G

Un articol de: Redacția B1.ro - 22 Aug 2019, 11:10
Ministrul Petrescu ZERO Comunicații / Inquam Photos High-Tech

EXCLUSIV ONLINE // Marţi (20 august 2019), preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că a semnat un "Memorandum de Înțelegere" cu Donald Trump, care stabileşte o serie de criterii ce vor trebui să fie respectate de companiile care doresc să ia parte la licitaţia de construire a reţelei 5G a României. În plus, preşedintele Iohannis şi-a exprimat şi dorinţă ca la licitaţie să vină inclusiv firme americane.

Cu toate acestea, Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale (MCSI) nu se grăbește să-și prezinte poziția cu privire la criteriile stabilite de Klaus Iohannis şi Donald Trump pentru participarea la dezvoltarea reţelei 5G în România.

Asta deşi licitaţia pentru stabilirea companiei care ne va construi reţeaua 5G ar urma să fie organizată cândva în al patrulea trimestru (intervalul octombrie-decembrie - n.r.) al acestui an. Deci foarte mult timp nu mai este.

Lipsa de reacție a Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale (MCSI) nu este, însă, cu totul surprinzătoare. Asta pentru că, nici măcar până acum, nu a fost demarată o anchetă care să stabliească dacă, într-adevăr, tehnologia Huawei are potenţialul de a vulnerabiliza informativ România. În alte țări din lume (inclusiv din UE) acest gen de investigaţii au fost deja demarate.

În plus, memorandumul Iohannis-Trump contrazice ceea ce însuşi ministrul Comunicațiilor spunea în luna iunie, anume că România nu va exclude producătorul chinez Huawei de la licitația pentru licențele 5G.

În schimb, o poziţie este oferită de Ministerul Afacerilor Externe (MAE), care a emis un comunicat în acest sens, care însă, la sfârşit face trimitere tot la Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale (MCSI).

"Memorandumul semnat de către ambasadorul României la Washington și ambasadorul SUA la București, conform uzanțelor, la 20 august 2019, la Washington, reprezintă o expresie a interesului comun al Guvernului României și Guvernului SUA de a aprofunda Parteneriatul Strategic pe toate dimensiunile sale, inclusiv tehnologia 5G. 

Memorandumul reprezintă un pas important în vederea elaborării unei abordări comune construite pe baza concurenței echitabile, a transparenței și a respectului față de lege.

Memorandumul evidențiază importanța protejării rețelelor de comunicații electronice   împotriva accesului neautorizat sau împotriva interferențelor și recomandă o evaluare riguroasă a furnizorilor pentru asigurarea deplină a securității implementării tehnologiei 5G. 

Memorandumul se aliniază Propunerilor de la Praga privind securitatea rețelelor electronice aferente tehnologiei 5G.

Informații suplimentare cu privire la securitatea tehnologiei rețelelor celulare wireless (5G), pot fi furnizate de Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale", se arată în comunicatul MAE.

Sursă foto: hepta.ro

  • Încercările de obţinere de răspunsuri de la autorităţi

Site-ul B1.ro a încercat, prin mai multe mijloace, să obţină o poziţie a ministrului Comunicațiilor și Societății Informaționale (MCSI), Alexandru Petrescu, însă fără succes. În ciuda solicitărilor noastre repetate, nici ministrul, nici vreun secretar de stat și nici biroul de presă nu ne-a oferit detalii după memorandumul semnat de Iohannis și Trump, deși chestiunea este una de maxim interes public.

Mai exact, B1.ro a încercat să obţină informaţii privitoare la următoarele aspecte.

  1. Dat fiind fiind acest memorandum, în ce măsură mai este luată în calcul participarea companiei chineze Huawei la licitaţia pentru construirea reţelei 5G a României?
  2. Dacă Huawei va putea lua parte la licitaţie, ce măsuri ia în calcul Ministerul Comunicaţiilor pentru a garanta că activitate companiei chineze este "compatibilă cu statul de drept" şi "transparentă"?
  3. A existat vreo firmă americană care şi-a exprimat, până acum, interesul în construirea reţelei 5G a României? Dacă da, ne puteți spune și care?

 

  • Ce rol au criterii incluse în memorandumul Iohannis-Trump

Potrivit declaraţiilor preşedintelui Klaus Iohannis, rolul lor este de a asigura faptul că firmele care vor lua parte la licitaţie sunt "compatibile cu statul de drept" şi că sunt "transparente" - două aspecte la care China nu prea excelează. 

Citeriile incluse în "Memorandumul de Înțelegere" sunt:

  1. Furnizorul să nu fie, în lipsa pârghiilor juridice, sub controlul guvernului unui alt stat;
  2. Furnizorul să aibă o structură a acționariatului transparentă;
  3. Furnizorul să aibă o istorie de comportament corporatist etic și să fie supus unui regim juridic care impune practici corporative transparente.

Altfel spus, chiar dacă nu este numită în mod clar, se poate concluziona că ar fi vizata compania Huawei (sau companiile chineze, în general).

Foto: Alexandru Petrescu, ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale (sursă foto: Facebook / Alexandru Petrescu)

  • Ce îngrijorări de securitate există cu privire la tehnologia Huawei

Principalele îngrijorări sunt legate de faptul că tehnologia Huawei are oferi acces Beijing-ului la datele persoane ale utilizatorilor europeni și/sau că ar oferi acces chiar la infrastructură critică, făcând-o astfel susceptibilă sabotajului.

”Protejarea acestor rețele de comunicații din generația viitoare de riscuri legate de perturbarea sau manipularea lor, precum și asigurarea vieții private și a libertăților individuale ale cetățenilor României, ai Statelor Unite precum și ai altor state reprezintă un aspect de importanță vitală”, se arată în "Memorandumul de Înțelegere", semnat de Klaus Iohannis şi Donald Trump.

Tehnic vorbind, compania Huawei nu se află sub controlul guvernului chinez, însă este forţată să coopereze cu acesta de către Legea Securităţii Naţionale din China, care a intrat în vigoare în ianuarie 2017. Articolul 7 din această lege prevede "obligaţia cetăţenilor chinezi să susţină munca serviciilor de informaţii".

Citeşte mai multe despre:   Alexandru Petrescu,   Ministerul Comunicatiilor,   huawei
 
 
 
Loading...