Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri High-Tech Facebook renunţă la butonul „Like” pe paginile publice

Facebook renunţă la butonul „Like” pe paginile publice

Un articol de: Irina Mina - 06 Ian 2021, 19:54
Facebook renunţă la butonul „Like” pe paginile publice High-Tech

Facebook a renunțat la butonul „Like” de pe paginile publice ale artiştilor, personalităţilor şi brandurilor, au anunţat miercuri reprezentanţii companiei de socializare. 

Paginile Facebook vor arăta doar urmăritorii și vor avea un flux de știri dedicat în care utilizatorii pot participa la conversații, pot interacționa cu alte persoane și pot interacționa cu administratorii, a spus compania într-o postare pe blog, citată de Reuters.

„Am eliminat Like-urile şi ne concentrăm pe Followers pentru a simplifica felul în care oamenii interacţionează cu Paginile lor preferate”, au explicat reprezentanţii Facebook.

Compania Facebook ar putea fi obligată să vândă WhatsApp şi Instagram

Amintim că un scandal a cuprins compania Facebook. Aceasta ar putea fi obligată să-şi vândă activele WhatsApp şi Instagram, după ce Comisia Federală pentru Comerţ (FTC) şi aproape toate statele din SUA au intentat proces reţelei de socializare, acuzând că tranzacţiile nu au fost legale.

Departamentul american al Justiţiei , alături de coaliţia de 46 de state americane, Washington D.C. şi Guam au intentat proces companiei pentru încălcarea normelor concurenţei, acuzând gigantul tehnologic că şi-a folosit puterea semnificativă pe piaţă pentru a-şi elimina rivalii.

„Pentru aproape un deceniu, Facebook şi-a folosit poziţia dominantă şi monopolul de putere a-şi distruge rivalii mai mici, a elimina concurenţa, toate pe socoteala utilizatorilor zilnici", a precizat Letitia James, procuror general în New York.

În plângerile depuse pe 9 decembrie, Facebook este acuzată că şi-a cumpărat rivalele, achiziţionând Instagram cu un miliard de dolari în 2012 şi WhatsApp cu 19 miliarde de dolari în 2014. Astfel, tranzacţiile ar trebui invalidate.

Comisia Federală pentru Comerţ anunţă într-un comunicat că va căuta să obţină o hotărâre judecătorească care „ar putea, printre altele, să impună vânzarea de active, inclusiv WhatsApp şi Instagram”.

A stat în casă cu un coif vechi de 2500 ani, găsit în Siret. Apoi, mascaţii i-au bătut la uşă şi i-au spus ce e coiful, de fapt. A "îngheţat" !

Citeşte mai multe despre:   Facebook