Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri High-Tech Google solicită folosirea datelor personale ale utilizatorilor în scopuri comerciale

Google solicită folosirea datelor personale ale utilizatorilor în scopuri comerciale

Un articol de: - 14 Oct 2013, 15:29
Google solicită folosirea datelor personale ale utilizatorilor în scopuri comerciale Foto: telegraph.co.uk High-Tech

Google plănuieşte să folosească datele personale ale utilizatorilor săi în scopuri comerciale, începând cu 11 noiembrie, potrivit Daily Mail. Astfel, Google va folosi numele, fotografiile internauților și comentariile făcute de ei la anumite produse în scopuri comerciale și publicitare, însă numai după ce aceştia îşi exprimă acordul în acest sens.

Termenii și condițiile de utilizare vor fi schimbate începând cu 11 noiembrie, iar modificările îi vor afecta doar pe utilizatorii rețelei de socializare Google+.

Totodată, comentariile utilizatorilor privind restaurantele, magazinele şi produsele, dar şi muzica şi alt tip de conţinut cumpărat de la retailerul online Google Play vor putea să fie folosite în reclamele care le sunt prezentate prietenilor sau persoanelor cu care userii sunt în legătură, atunci când aceştia caută pe Google diverse lucruri.

"Dacă aveţi un Cont Google, este posibil să afişăm Numele profilului, Fotografia de profil şi acţiunile dvs. pe care le întreprindeţi în cadrul Google sau în cadrul aplicaţiilor terţă parte conectate la Contul Google (de exemplu, +1rile, recenziile pe care le scrieţi şi comentariile pe care le postaţi) în Serviciile noastre, inclusiv să le afişăm în anunţuri sau în alte contexte comerciale. Vom respecta alegerile pe care le faceţi pentru a limita setările de distribuţie sau de vizibilitate din Contul Google. De exemplu, puteţi configura setările, astfel încât numele şi fotografia dvs. să nu apară într-un anunţ", se spune în textul postat pe pagina în limba română a Google.

Demersul Google este similar celui făcut în luna august de reţeaua de socializare Facebook, ce a fost acuzat că a utilizat menţiunea "Îmi place", nume şi profiluri de utilizatori în scopuri publicitare, fără a cere permisiunea.
 





Citeşte mai multe despre:   Google,   utilizatori