Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri High-Tech iPhone 5 ar putea fi un telefon greu de găsit în magazine din cauza companiei Sharp

iPhone 5 ar putea fi un telefon greu de găsit în magazine din cauza companiei Sharp

Un articol de: - 31 Aug 2012, 17:19
iPhone 5 ar putea fi un telefon greu de găsit în magazine din cauza companiei Sharp Foto: Tgdaily.com High-Tech
Lansarea iPhone 5 se apropie cu pași mari iar acum au apărut informații conform cărora Apple ar avea probleme cu furnizorii de piese. Potrivit unor surse citate de Wall Street Journal, Sharp nu a început producția în masă a ecranelor care vor fi utilizate la noul terminal. Acest lucru înseamnă că, deși lansarea ar putea avea loc conform planului, ulterior, iPhone 5 ar putea fi un telefon greu de găsit în magazine.

Sharp a promis că va începe producția noilor display-uri în această lună, dar din cauza tehnologiei utilizate care presupune noi metode de manufacturare, Sharp are probleme și nu poate trece la producția de serie. Sharp nu își permite noi probleme la furnizarea de componente pentru partenerii săi, mai ales din cauza faptului că se confruntă cu pierderi majore, de 1,2 miliarde dolari doar în prima parte a acestui an.

Apple are însă soluții la problemă, având în vedere că se bazează și pe alți furnizori pentru noul iPhone. Astfel, potrivit informațiilor din presa de specialitate, Japan Display și LG Display au început deja producția de serie a display-urilor, ba chiar au început să le trimită către liniile de asamblare ale Apple.