Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri High-Tech Marc Thomas, director general Taboola, la iCEE.fest: “Întreaga industrie constă în a asigura că lucrurile relevante pentru public ajung la el la timpul potrivit”
Exclusiv online

Marc Thomas, director general Taboola, la iCEE.fest: “Întreaga industrie constă în a asigura că lucrurile relevante pentru public ajung la el la timpul potrivit”

Un articol de: George Forcoș - 13 Iun 2019, 21:49
Marc Thomas, director general Taboola, la iCEE.fest: “Întreaga industrie constă în a asigura că lucrurile relevante pentru public ajung la el la timpul potrivit” High-Tech

EXCLUSIV ONLINE // Marc Thomas, director general în cadru companiei Taboola, responsabil pentru piața din Marea Britanie și pentru piețele emergente, a vorbit la iCEE.fest: Upgrade 100 despre principalele trenduri din piața online.

Taboola este unul dintre giganții industriei hi-tech, o companie care oferă recomandări publicitare personalizate pentru utilizatorii paginilor web. Folosind o tehnologie analitică avansată, bazată pe algoritmi complecși, Taboola este folosită de către publisherii din toată lumea pentru a distribui conținutul și a monetiza traficul.

Marc Thomas a explicat în cadrul festivalului iCEE.fest: Upgrade 100 cum funcționează conceptul care a stat la baza dezvoltării companiei.

“Taboola este o platformă care operează la nivelul a peste 60 de piețe la nivel global și care ajută oamenii să descopere lucruri despre care nu credeau că există...Construim cu atenție recomandările noastre. De fapt, nu doar ceea ce face Taboola, ci întreaga industrie constă în asigura că lucrurile relevante pentru public ajung la el la timpul potrivit. Fie că este vorba despre modul în care sunt consumate știrile, sau despre recomandări care vizeaza opțiunile din contul tău de pe Netlfix, trebuie să ne asigurăm că este un conținut relevant pentru tine. Ce încercăm să facem este să furnizăm conținut relevant pe platforme, astfel încât atunci când intrii pe siteul de știri favorit să știi ce să citești în cotinuare pe acea platformă, a precizat Marc Thomas.

El a vorbit și despre “Taboola Trends”, un instrument care analizează date și care permite depistarea tendințelor în folosirea imaginilor și a cuvintelor cheie.

“Ceea ce oferim unora din clienții noștri se refera la următorul nivel în analizarea datelor și poartă numele de “Taboola Trends”, un instrument care te lasă să urmărești ce lucruri merg în direcția unei îmbunătățiri a performanțelor, te ghidează cum să creezi mixuri creative, în funcție de context”, a explicat Marc Thomas pentru cei prezenți la iCEE.fest.

Festivalul iCEE.fest: Upgrade 100 are loc joi și vineri în București, la mall Băneasa. Noul concept al cunoscutului festival iCEE.fest, numit acum UPGRADE 100, aduce în capitala României peste 180 de experți independenți în transformările provocate de internet si tehnologie precum si giganți globali ai industriei digitale, scrie start-up.ro.

Festivalul iCEE.fest: UPGRADE 100 oferă celor peste 3.000 de participanți de anul acesta, veniți din peste 10 țări, două scene principale și patru specializate, la care se adaugă evenimente private de business, mai arată sursa citată.

Citeşte mai multe despre:   taboola,   Marc Thomas,   iCEE.fest