Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri High-Tech Elon Musk vine cu o nouă idee revoluţionară: Lucrează la un sistem prin care creierul uman ar putea ajunge să preia anumite funcţii ale computerelor

Elon Musk vine cu o nouă idee revoluţionară: Lucrează la un sistem prin care creierul uman ar putea ajunge să preia anumite funcţii ale computerelor

Un articol de: Sebastian Pricop - 17 Iul 2019, 10:57
Foto: Hepta High-Tech

Elon Musk, geniul din spatele unor companii precum Tesla, SpaceX sau PayPal, vine cu o nouă idee revoluţionară prin care vrea să schimbe felul în care va arăta omenierea. Mai exct, anteprenorul a lansat în urmă cu doi ani compania Neuralink şi a anunţat acum, într-o conferinţă de presă, că lucrează la un sistem prin care creierul uman ar putea ajunge să preia anumite funcţii ale computerelor. 

Musk a organizat marţi o conferinţă prin care a prezentat toate planurile pe care le are până acum cu acest start-up şi a arătat că este în căutare de specialişti pentru a putea lucra la el, scrie startupcafe.ro.

DEZVĂLUIRI ȘOC DESPRE ANDREEA MARIN. ESTE VORBA DESPRE SINUCIDERE (GALERIE FOTO)

“Principalu motiv al acestei prezentări tine de recrutare”, a spus Musk în timpul conferinţei despre Neuralink, cerându-le celor interesaţi să aplice pentru joburile oferite de acest startup.Ideea din spatele înfiinţării Neuralink este de a îmbina cercetarea între tehnologie şi neurologie pentru a putea face posibilă implantarea în creier a unor senzori care să ajute la conectarea creierului la un computer.

LACRIMI AMARE ÎN SHOWBIZ! DIN PĂCATE, MIHAI CONSTANTINESCU... MEDICUL MONICA POP TOCMAI A CONFIRMAT ANUNȚUL TRIST (GALERIE FOTO)

Dacă până acum se discuta despre acest startup ca avânt planuri oarecum SF, fondatorul companiei a explicat că în primă fază se doreşte ca aceste implanturi să ajute bolnavii de anumite afecţiuni neurologice să se recupereze sau să îşi îmbunătăţească viaţa, ori să îi ajute pe cei paralizaţi să poată umbla din nou, să îi ajute pe cei care şi-au pierdut vederea să o recapete.

RĂZVAN SIMION ARUNCĂ BOMBA ANULUI! DETALII ȘOCANTE DESPRE DANI OȚIL

“Sperăm să putem să testem asta pe o persoană, în următorul an”, a spus Musk. 

Până acum majoritatea testelor au fost făcute pe şoareci de laborator, iar criticii susţin că aplicarea acestor soluţii în medicină şi folosirea lor pe oameni s-ar putea să fie mai departe decât crede Musk.

“Lucrurile nu se vor întâmpla imediat. Dar Neuralink vrea să dezvolte o dantelă neurală care să poată prelua controlul creierului uman. Iar în cele din urmă vrem să obţinem o simbioză a creierului cu inteligenţa artificială”, a mai spus Musk.

În prezent, Neuralink are o echipă de 100 de specialişti care lucrează la proiectele prezentate de Elon Musk şi a obţinut investiţii de pe peste 250 de milioane de dolari, din care circa 100 de milioane de dolari din partea fondatorului Tesla.

Citeşte mai multe despre:   Elon Musk,   Tesla
 
 
 
Loading...