Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri High-Tech NASA a făcut anunţul: Acesta este cel mai mare PERICOL!

NASA a făcut anunţul: Acesta este cel mai mare PERICOL!

Un articol de: B1.ro - 03 Ian 2019, 16:58
High-Tech

Chiar şi pentru cei care zboară frecvent cu avionul, ştiind pe de rost procedurile, anunţul NASA a constituit o surpriză. Nimeni nu a spus asta până acum, cu o aşa claritate. Din păcate, de fiecare dată când călătorim la altitudine ne expunem la radiaţii.

Potrivit The Independent, experţii NASA au dezvăluit adevăratul pericol în ceea ce priveşte zborul cu avionul. Cu toate că este cel mai sigur mod de transport, din punct de vedere statistic, trebuie să ştim că atunci când alegem să călătorim cu avionul, ne putem expune la radiaţii care, în timp, ne pot afecta sănătatea.

Zburăm aproape de limita superioară a troposferei (stratul inferior al atmosferei), la 11.887 de metri înălţime, astfel, spun experţii NASA, intrăm în contact cu particule atomice cosmice ce pot fi dăunătoare. Când suntem la pământ, e mai puţin probabil să intrăm în contact cu acestea datorită câmpului magnetic care înconjoară planeta noastră.

Acesta este şi motivul pentru care NASA nu permite astronauţilor să petreacă mai mult de un an pe orbită. Agenţia spaţială nu doreşte să le mărească acestora riscul de cancer de-a lungul vieţii cu mai mult de trei procente, notează sursa citată.

Cu toate acestea, nu există limite oficiale pentru membrii echipajelor de zbor în Statele Unite. Între timp, Consiliul Uniunii Europene a adoptat o directivă care limitează expunerea aeronavelor la radiaţiile cosmice în mai 1996, implementată din mai 2000.

Comisia Internaţională pentru Protecţia Radiologică recomandă membrilor echipajului să nu fie expuşi la mai mult de 20 millisieverts (mSv) pe an, în timp ce publicul larg ar trebui să primească mai puţin de 1 mSv pe an. Expunerea anuală a echipajelor de zbor este estimată la 3 mSv.

NASA a studiat ulterior radiaţiile cosmice în ianuarie 2017, făcând măsurători între 7.924 de metri înălţime şi 36.576 de metri deasupra Pământului.

 

Citeşte mai multe despre:   NASA
 
 
 
Loading...