Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri High-Tech O campanie de informare despre vaccinarea antigripală, lansată de Facebook. Reclamele antivaccin, interzise

O campanie de informare despre vaccinarea antigripală, lansată de Facebook. Reclamele antivaccin, interzise

Un articol de: Mirela Ionela Achim - 30 Oct 2020, 16:56
O campanie de informare despre vaccinarea antigripală, lansată de Facebook. Reclamele antivaccin, interzise foto: Pixabay High-Tech

Reţeaua de socializare Facebook a introdus recent, la nivel global, o politică ce interzice reclamele care descurajează oamenii să se vaccineze, iar acum va lansa o nouă campanie de informare despre vaccinarea antigripală.

Facebook va lansa o campanie de informare despre vaccinarea antigripală

Aceasta se va derula începând de sâmbătă, 31 octombrie. Cetăţenii din România, precum şi din alte ţări europene, vor putea vedea anunţuri pe Facebook, care îi vor direcţiona către informaţii generale despre vaccinul antigripal şi despre cum îl pot obţine, inclusiv care este cea mai apropiată locaţie de unde îşi pot achiziţiona vaccinul, scrie Adevărul.

Totodată, rețeaua de socializare va prezenta memento-uri şi informaţii despre vaccinul antigripal, provenite de la autorităţile sanitare, atât în News Feed, cât şi în cadrul Centrului de Informaţii COVID-19.

Mai mult, Facebook a introdus o nouă politică la nivel global care interzice reclamele ce descurajează oamenii să se vaccineze. Aceasta este o extensie a unei politici iniţiate de Facebook, care nu permitea reclame ce conţineau date eronate despre vaccin, ele fiind identificate de către organizaţiile de sănătate la nivel mondial. Facebook va putea şterge orice anunţ ce prezintă informaţii care descurajează utilizarea vaccinului.

De asemenea, compania colaborează cu organizaţii mondiale de sănătate, inclusiv OMS şi UNICEF, pentru a dezvolta campanii care să contribuie la creşterea ratelor de imunizare.

 

 

 

După 9 ani de căsnicie, au găsit un cadou nedesfăcut. Este IREAL ce au descoperit. Totul s-a schimbat din acel moment

Citeşte mai multe despre:   Facebook