Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri High-Tech Președintele Parlamentului European: Tratatul ACTA este dezechilibrat. Nu cred că e bun în forma sa actuală

Președintele Parlamentului European: Tratatul ACTA este dezechilibrat. Nu cred că e bun în forma sa actuală

Un articol de: - 13 Feb 2012, 17:11
Foto: buzznews.ro Galerie foto (1) High-Tech

Președintele Parlamentului European a criticat ACTA (Anti-Counterfeiting Trade Agreement) - tratatul internațional referitor la protejarea drepturile de autor - susținând că îi lipsește echilibrul. Și asta pe fondul protestelor față de ACTA, care au avut loc în acest weekend în toată Europa, inclusiv în România.

”Nu cred că este bun în forma sa actuală”, a declarat Martin Schulz, președintele Parlamentului European, în cadrul unui interviu referitor la ACTA, acordat duminică televiziunii germane ARD.

El a spus că echilibrul necesar între protecția drepturilor de autor și drepturile individuale ale utilizatorilor de internet au fost foarte inadecvat introduse în document.

Însă susținătorii tratatului ACTA susțin că este nevoie de armonizarea tratatelor internaționale pentru protejarea drepturilor celor care produc muzică, filme, medicamente sau orice alte produse care pot fi contrafăcute sau piratate.

Citește AICI mai multe despre tratatul ACTA


Consiliul Publicațiilor Europene, din care fac parte cele mai importante ziare și reviste din Europa, a făcut apel la calm și la o analiză obiectivă a datelor înainte de a lua o decizie pripită bazată pe dezinformarea isterică, scrie Guardian.co.uk.

”O reacție responsabilă este mai importantă ca oricând într-un moment în care mulți din afara Europei se îndoiesc de abilitățile instituțiilor europene de a acționa împreună. O eventuală eșuare a ratificării tratatului ACTA ar pune în pericol viitorul protecției drepturilor de autor la nivelul UE chiar în momentul în care Comisia Europeană este pe cale să analizeze directiva privind copyright-ul”, se arată în comunicatul Consiliului Publicațiilor Europene, citat de Guardian.co.uk.

Oponenții tratatului ACTA se tem că acesta va conduce la o cenzură a internetului și ar altera libertatea lor de a descărca filme și muzică gratuit, încurajând simultan supravegherea online.

Mii de oameni au protestat sâmbătă în mai multe țări europene. Publicația britanică Guardian vorbește și despre protestele din România – ilustrându-și materialul cu o fotografie a unui român care agită tricolorul în Piața Universității, în timpul protestelor de sâmbătă față de ACTA: 

De asemenea, mii de europeni au protestat la temperaturi cu multe grade în minus. În orașele germane peste 25.000 de oameni s-au adunat eroic în ger, ca și cei 4.000 de bulgari care au protestat la Sofia.

Printre orașele care au participat la protestele anti-ACTA s-au numărat Varșovia, Praga, Slovacia, București, Vilnius, Paris, Bruxelles și Dublin.

”Nu ne mai simțim în siguranță. Internetul era unul dintre puținele locuri unde ne puteam manifesta liber”, a declarat Monica Tepelus, o programatoare româncă de 26 de ani, care a participat la protestele din București.

Tânăra a fost citată de publicația Guardian.co.uk, care a mai scris că opoziția față de ACTA este mai puternică în Europa de Est, iar protestele față de controversatul tratat se răspândesc foarte repede.

Citeşte mai multe despre:   protest,   Martin Schulz
 
 
 
Loading...