Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Inedit Cum arată acum jurnalista care l-a scos din sărite pe Adrian Despot (FOTO)

Cum arată acum jurnalista care l-a scos din sărite pe Adrian Despot (FOTO)

Un articol de: - 12 Sep 2017, 14:56
Foto:Cancan Inedit

Jurnalista care l-a enervat în 2008 pe cântărețul Adrian Despot, pentru că a adresat o întrebare inutilă , s-a orientat către un alt domeniu, deoarece a realizat că nu poate face față meseriei de reporter, potrivit mediafax

În anul 2008, o filmare cu fosta reporteriță Music Channel, Alexandra Avram, aflată la început de drum  și cântărețul Adrian Despot a stârnit amuzament pe rețelele de socializare. Alexandra l-a enervat pe Adrian Despot după ce el i-a enumerat cei trei artişti care urmau să urce pe scenă şi să cânte, iar după doar câteva secunde ea l-a întrebat câţi artişti urmau să urce pe scenă. Răspunsul primit nu a fost unul tocmai favorabil, fapt care a făcut ca imaginea jurnalistei să fie știrbită ulterior, din cauza filmulețului care amuzau teribil fanii.  Scos din sărite, Despot i-a răspuns : "3 în p**a mea".

În prezent, Alexandra Avram s-a orientat către un alt domeniu. A realizat că meseria de reporter nu i se potrivește așa că acum este model și pozează în lenjerie intimă.

 

 

 
Loading...