Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Lumea lui Banciu Radu Banciu, despre zvonurile că Sebastian Ghiță ar vrea să plece în Emiratele Arabe Unite: Oricâte relații cu poporul vecin și frate sârb ar desfășura, tot se simte mai bine acolo unde lucrurile sunt poleite cu aur (VIDEO)

Radu Banciu, despre zvonurile că Sebastian Ghiță ar vrea să plece în Emiratele Arabe Unite: Oricâte relații cu poporul vecin și frate sârb ar desfășura, tot se simte mai bine acolo unde lucrurile sunt poleite cu aur (VIDEO)

Un articol de: -
Lumea lui Banciu

Radu Banciu a vorbit în ediția de duminică a emisiunii ”Lumea lui Banciu” despre situația fostului deputat Sebastian Ghiță care a fost eliberat pe cauțiune de autoritățile sârbe. Există însă zvonuri că acesta ar încerca să ajungă în Emiratele Arabe Unite. 

”Se zvonește că Sebi Ghiță ar încerca să părăsească Serbia, unde n-ar mai fi chiar așa de bine susținut și ar prefera să plece în Emiratele Arabe Unite pentru că ăsta, oricâți bani ar avea și oricâte relații cu poporul vecin și frate sârb ar desfășura, tot se simte mai bine acolo unde lucrurile sunt poleite cu aur. N-are foarte multe posibilități, lumea lui este mică și îngustă, deci dacă nu o fi cu prietenii lui de la baschet, atunci musai trebuie să fie în Dubai”, a comentat Banciu. 

”Ar vrea să plece în Emiratele Arabe Unite, ceea ce, după părerea mea, ar cam strica pentru vreun secol relațiile diplomatice dintre România și Serbia, dacă acest lucru se va întâmpla. Cum ar fi să aflăm că Ghiță e la plajă în Dubai? Ce relații mai poți avea cu Serbia în aceste condiții? E adevărat că asta s-ar fi întâmplat într-o lume normală. Astăzi cine mai veghează la buna desfășurare a relațiilor dintre cele două țări? Ați văzut vreo intervenție a lui Klaus Iohannis de când cu cazul Ghiță? S-a pronunțat el pentru ceva? Nici nu-l interesează. El află așa cum află telespectatorul, de la știri, îi mai spune cineva. (...) Mi se pare totuși jenant. Imaginați-vă această situație între două țări serioase, să zicem, Germania și Olanda”, a mai spus Radu Banciu.

Radu Banciu, despre zvonurile că Sebastian Ghiță ar vrea să plece în Emiratele Arabe Unite: Oricâte relații cu poporul vecin și frate sârb ar desfășura, tot se simte mai bine acolo unde lucrurile sunt poleite cu aur

Citeşte mai multe despre:   Radu Banciu,   Lumea lui Banciu,   Sebastian Ghita
 
 
 
Loading...