Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Lumea lui Banciu Radu Banciu: Pușcăriile malgașe sunt unele dintre cele mai teribile din lume. Radu Mazăre petrece niște clipe de groază în aceste zile (VIDEO)

Radu Banciu: Pușcăriile malgașe sunt unele dintre cele mai teribile din lume. Radu Mazăre petrece niște clipe de groază în aceste zile (VIDEO)

Un articol de: Redacția B1.ro - 13 Mai 2019, 23:58
Lumea lui Banciu

Radu Banciu a vorbit, în ediția de luni seară a emisiunii Lumea lui Banciu, despre situația în care se găsește acum Radu Mazăre, în Madagascar.

”Ana Birchall a făcut până la urmă pe dracu-n patru și a reușit să trimită documentele la timp în Madagascar. Este cea mai mare performanță a României postdecembriste dacă se va confirma acest lucru. 600 de pagini mai aveau de tradus și le-au trimis la timp. 

Nu știm exact dacă documentele au ajuns în Madagascar, pentru că fiul lui Radu Mazăre, Răducu, aflat și el în Madagascar, a declarat că părintele său așteaptă un răspuns din partea ONU care tratează situația în felul ei... sau poate în felul lor. Bizară această declarație, să sperăm că e doar praf în ochi. O idee a avocaților lui Radu Mazăre de a mai încerca să fenteze un pic justiția. 

Abuzuri cică ar fi fost făcute odată cu reținerea lui în Madagascar. Judecă ONU abuzurile reținerii lui Mazăre? Condamnat în România la 18 ani de închisoare? Mă îndoiesc că autoritățile din Madagascar sunt ca cele din România... Nu e niciun abuz, tăticule! 

Dacă mai vreți să aveți amănunte, să citiți despre condițiile din pușcăriile malgașe din niște documente franceze pe care le puteți găsi pe internet. Acestea sunt unele dintre cele mai teribile pușcării din lume. Deci Radu Mazăre petrece niște clipe de groază în aceste zile. Acolo e capătul lumii din toate punctele de vedere”, a afirmat Radu Banciu.

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

Citeşte mai multe despre:   radu banciu,   lumea lui banciu,   radu mazare
 
 
 
Loading...