Radu Banciu: Dacă vom avea nevoie de ceva, noi, cetăţenii români în Antigua și Barbuda, vom fi serviţi imediat. Cu ăștia ne-am încurcat (VIDEO)
Radu Banciu a vorbit în ediția de marți a emisiunii ”Lumea lui Banciu” despre faptul că România și Antigua și Barbuda au convenit stabilirea de relații diplomatice la nivel de ambasadori, potrivit unui anunț al Ministerului român al Afacerilor Externe.
„România a semnat un pact, practic ne-am strâns mâna noi și cei din Antigua și Barbuda și de aici înainte vor exista ambasade la cel mai înalt nivel între România și această țară caraibiană. Este o performanță a ministrului de Externe, domnul Meleșcanu. La 77 de ani, acesta mai dă o lovitură care va cântări greu în CV-ul domniei sale”, a comentat Banciu.
”Este o reuşită de proporţii a diplomaţiei româneşti. Dacă vom avea nevoie de ceva, noi, cetăţenii români în Antigua și Barbuda, vom fi serviţi imediat.
O să vă întrebaţi cam câţi români ajung anual acolo. Între zero și 100 pe an.
În momentul de față suntem în relații diplomatice cu toate statele-insulă din zona Caraibelor. Iată un lucru la care chiar nu ne așteptam. Suntem pe caii cei mai mari.
Antigua are o suprafață de 280 de kilometri pătrați și Barbuda are 161 de kilometri pătrați. Cu ăștia ne-am încurcat noi. Suprafață totală de 441 de kilometri pătrați, adică absolut nimic”, a mai spus Radu Banciu.
Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.