Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Meteo Atenționare meteorologică nowcasting: Cod galben de ceaţă densă şi polei în două județe

Atenționare meteorologică nowcasting: Cod galben de ceaţă densă şi polei în două județe

Un articol de: Beatris Ionita - 07 Ian 2021, 07:44
Atenționare meteorologică nowcasting: Cod galben de ceaţă densă şi polei în două județe Meteo

Administrația Națională de Meteorologie a emis, joi dimineață, o avertizare imediată cod galben de ceaţă densă şi polei pentru zone din judeţele Botoşani şi Iaşi. 

Până la ora 9:00, se va semnala local ceaţă care va determina scăderea vizibilităţii sub 200 metri, izolat, sub 50 metri, dar vor fi şi condiţii de polei în judeţul Botoşani şi în mai multe localităţi din Iași (Paşcani, Hârlău, Belceşti, Deleni, Podu Iloaiei, Cotnari, Scobinţi, Lespezi, Hălăuceşti, Tătăruşi, Ruginoasa, Stolniceni-Prăjescu, Valea Seacă, Şipote, Erbiceni, Mirosloveşti, Moţca, Vânători, Bălţaţi, Cepleniţa, Vlădeni, Strunga, Ion Neculce, Bivolari, Andrieşeni, Todireşti, Focuri, Cristeşti, Mogoşeşti-Siret, Sireţel, Victoria, Mirceşti, Probota, Ţigănăşi, Trifeşti, Gropniţa, Plugari, Coarnele Caprei, Alexandru I. Cuza, Movileni, Balş, Heleşteni, Hărmăneşti, Româneşti, Ciohorăni, Fântânele, Costeşti, Roşcani şi Cucuteni). 

 

Cum va fi vremea azi, 07 ianuarie 2021

 

Deşi în cea mai mare parte a ţării valorile termice vor fi mai scăzute decât în intervalul precedent, vremea se va menţine caldă pentru prima decadă a lunii ianuarie. Cerul va avea înnorari şi temporar se vor semnala precipitaţii, ziua în nordul, centrul şi nord-estul ţării şi pe arii mai restrânse în rest, iar în a doua parte a nopţii local în regiunile sudice.

Vor predomina ploile, iar în Maramureş, Transilvania şi în zona deluroasa din nordul Moldovei, trecător se vor semnala precipitaţii mixte. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 şi 12 grade Celsius.

În această săptămână valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval, la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile sudice și sud-estice.

Regimul pluviometric va fi excedentar în toate regiunile, dar mai ales în cele sud-vestice și în zonele montane aferente.

A stat în casă cu un coif vechi de 2500 ani, găsit în Siret. Apoi, mascaţii i-au bătut la uşă şi i-au spus ce e coiful, de fapt. A "îngheţat" !

Citeşte mai multe despre:   cod galben,   ceata,   polei,   ANM