Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Meteo Avertizare de vreme rea. Vor fi ploi şi intensificări ale vântului în noaptea de Înviere, în Bucureşti şi în restul ţării

Avertizare de vreme rea. Vor fi ploi şi intensificări ale vântului în noaptea de Înviere, în Bucureşti şi în restul ţării

Un articol de: Raluca Tindeche - 01 Mai 2021, 13:16
Avertizare de vreme rea. Vor fi ploi şi intensificări ale vântului în noaptea de Înviere, în Bucureşti şi în restul ţării Sursa Foto: Hepta Meteo

Meteorologii au emis o informare meteo de vreme severă, valabilă din această seară de la ora 21:00 până duminică la ora 21:00. Vor fi intensificări ale vântului, manifestări de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi în toată ţara.

„Vremea se va menţine deosebit de caldă. Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, astfel în noaptea de sâmbătă spre duminică (01/02 mai) vor fi perioade în care se vor semnala averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în timpul ploilor, dar şi pe parcursul zilei de duminică (02 mai), când viteza la rafală va atinge 35...45 km/h. Temperatura minimă va fi de 14...16 grade, iar cea maximă de 29...30 de grade”, arată un comunicat de presă al ANM cu privire la prognoza pentru intervaţul 1 mai - 2 mai, pentru Capitală.

„În intervalul menţionat vor fi perioade de timp în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată; în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică (01/02) îndeosebi în nord-vestul, centrul ţării şi local în sud şi sud-est, iar duminică (02 mai) în regiunile nordice, centrale şi estice, precum şi în zonele de munte”.

„Aceasta se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice şi izolat căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15...20 l/mp, iar mai ales în Transilvania, Moldova şi la munte, pe arii restrânse 30...35 l/mp. Temporar vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor îndeosebi pe parcursul zilei de duminică (02 mai), cu viteze, în general, de 45...65 km/h, iar în timpul ploilor, trecător va lua aspect de vijelie”.

 

Citeşte mai multe despre:   ANM