Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Meteo Avertizare meteo. Vânt puternic în întreaga ţară, de sâmbătă dimineaţă până luni la prânz

Avertizare meteo. Vânt puternic în întreaga ţară, de sâmbătă dimineaţă până luni la prânz

Un articol de: Raluca Tindeche - 26 Feb 2021, 13:56
Avertizare meteo. Vânt puternic în întreaga ţară, de sâmbătă dimineaţă până luni la prânz FOTO: Pixabay.com Meteo

Meteorologii ANM au emis o informare de vânt puternic care va intra în vigoare sâmbătă dimineaţă, fiind valabilă până luni dimineață, la ora 10. 

Rafalele vor ajunge la munte până la 90 de kilometri la oră.

”Din a doua parte a nopţii de vineri spre sâmbătă (26/27 februarie) vântul se va intensifica treptat, la început în nord-est şi la munte, iar pe parcursul zilei de sâmbătă (27 februarie) în cea mai mare parte a ţării. Duminică (28 februarie) şi luni (1 martie) intensificări temporare ale vântului vor mai fi îndeosebi în regiunile estice şi în zona de munte”, potrivit meteorologilor. 

Potrivit acestora, se vor înregistra viteze la rafală, în general, de 45...55 km/h, iar în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali se vor depăşi 80...90 km/h.

La munte, în general la altitudini mai mari de 1500 m, vor fi intervale în care va ninge, iar în estul teritoriului, îndeosebi din a doua parte a nopţii de duminică spre luni (28 februarie/1 martie), şi pe parcursul zilei de luni (1 martie) vor predomina ninsorile.

Vremea va intra într-un proces de răcire ce se va resimţi treptat în toate regiunile, astfel că valorile termice se vor situa în jurul celor normale

Citeşte mai multe despre:   ANM,   vant puternic