Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Meteo Cod galben de caniculă în România. Ce regiuni sunt afectate de temperaturi de până la 36 de grade

Cod galben de caniculă în România. Ce regiuni sunt afectate de temperaturi de până la 36 de grade

Un articol de: Andrei Ștefan - 02 Sep 2020, 11:52
Cod galben de caniculă în România. Ce regiuni sunt afectate de temperaturi de până la 36 de grade Foto: Pixabay Meteo

Meteorologii au emis un Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabil miercuri în nouă judeţe din sud-estul ţării şi în Bucureşti.

În aceste zone, temperaturile maxime pot ajunge chiar la 36 de grade.

 

Cod galben de caniculă în 9 județe din România, plus Capitala

 

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, pentru judeţele Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, parţial Tulcea şi Constanţa şi pentru municipiul Bucureşti.

Astfel, miercuri după-amiază, în zonele menționate disconfortul termic va fi accentuat şi local va fi caniculă.

Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi, iar temperaturile maxime vor fi de 33…36 de grade. Și joi, în regiunile sud-estice, după-amiaza, disconfortul termic va fi ridicat, iar pe arii restrânse indicele temperatură-umezeală (ITU) va mai atinge pragul critic de 80 de unităţi.

 

Revin furtunile în România, de joi

 

În schimb, de joi, în mai multe regiuni ale ţării vor fi ploi torenţiale, descărcări electrice şi vijelii.ULTIMA ORĂ! Nicușor Dan îşi începe mandatul în FORȚĂ! Iată primii doi oameni pe care-i DĂ AFARĂ!

ANM a transmis o informare meteorologică, valabilă de joi, de la ora 12.00, până vineri, la ora 21.00.

„Din a doua parte a zilei de joi (03 septembrie) în sud-vest, centru, nord-est şi la munte, iar în noaptea de joi spre vineri (03/ 04 septembrie) şi pe parcursul zilei de vineri (04 septembrie), îndeosebi în jumătatea de est a ţării, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată ce se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi grindină”, precizează ANM.

Citeşte mai multe despre:   canicula