Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Meteo Prognoza meteo, azi, 4 martie 2021. Vreme nefiresc de caldă aproape în toată țara

Prognoza meteo, azi, 4 martie 2021. Vreme nefiresc de caldă aproape în toată țara

Un articol de: Beatris Ionita - 04 Mar 2021, 05:00
Prognoza meteo, azi, 4 martie 2021. Vreme nefiresc de caldă aproape în toată țara Surse Foto: Aniket Bhattacharya/ Unsplash Meteo

Joi, vremea va continuă să se încălzească, astfel încât temperaturile vor deveni deosebit de ridicate în cea mai mare parte a ţarii. Cerul va fi variabil spre senin, cu înnorari trecătoare în regiunile nordice, unde pe arii restrânse vor fi ploi slabe, iar în zona montană, precipitaţii mixte. Vântul va suflă slab şi moderat, cu intensificări temporare la munte, îndeosebi în zona înalta, iar trecător şi cu viteze mai mici, ziua, în sud-estul teritoriului. Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 10 şi 19 grade, iar cele minime între -6 şi 6 grade. 

 

Prognoza meteo în principalele zone din țară. Cum va fi vremea azi, 4 martie 2021

 

În Banat și Crișana, temperaturile vor fi în creștere și vor ajunge la amiază la 14...16 grade. Minimele se vor situa între -2 și 2 grade.

În Transilvania se vor resimți la amiază maxim 12 grade, iar noaptea, temperaturile vor scădea, spre -4 și -2 grade.

Pentru Maramureș sunt prognozate maxime de 10...12 grade și minime între -2 și 1 grad. 

Temperaturile vor crește și în Moldova, spre 14 grade, în timp ce media temperaturilor minime va oscila ușor în jurul valorii de 0 grade.

În Dobrogea se face cald mai ales ziua, temperaturile ajungând la 13 grade ziua și 4 noaptea.

În Muntenia sunt anunțate temperaturi diurne între 8 și 16 grade și nocturne, între 0 și 2 grade.Doliu în fotbalul românesc: a murit un fost campion!

Maxime de aproximativ 16 grade Celsius se vor resimți în Oltenia, iar noaptea vor fi între 0 și 2 grade.

 

Prognoza meteo în București 

 

În Capitală, valorile termice diurne vor continuă să crească uşor, astfel încât vor caracteriza o vreme deosebit de caldă pentru această perioada. Cerul va fi însorit, iar dimineața apare ceața, iar vântul va suflă slab şi moderat. La amiază vor fi 18 grade Celsius, iar noaptea, în jur de 2.

 

Prognoza meteo la munte

 

Temperaturi ridicate sunt prognozate și pentru zona de munte. Ziua cerul va fi mai mult senin, însa în cursul nopţii se va înnora treptat în nordul Carpaţilor Orientali, unde izolat vor fi precipitaţii slabe mixte. Vântul va suflă slab şi moderat, cu intensificări temporare, îndeosebi la altitudini mari, unde rafalele vor depaşi 60...70 km/h. 

Citeşte mai multe despre:   prognoza meteo,   martie 2021