Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Meteo Prognoză meteo. Cod galben de vânt în 6 județe

Prognoză meteo. Cod galben de vânt în 6 județe

Un articol de: Irina Mina - 04 Dec 2020, 08:40
Prognoză meteo. Cod galben de vânt  în 6 județe Meteo

Meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au emis un cod galben ce vizează rafale de vânt în șase județe ale României.

Mai exact, până la ora 10, sunt așteptate intensificări ale vântului ce vor atinge la rafală 55 - 60 kilometri pe oră și izolat 70 - 75 kilometri pe oră în județul Sibiu, respectiv în localitățile Sibiu, Cisnădie, Tălmaciu, Șelimbăr, Turnu Roșu și Boița; iar în zonele de munte ale județelor Argeș, Prahova și Dâmbovița sunt așteptate îndeosebi la peste 2000 metri, vânt cu rafale ce vor depăși 90 - 100 kilometri pe oră.

De asemenea, până la ora 14, sunt așteptate, în județele Caraș-Severin și Timiș, intensificări ale vântului care vor depăși local 60 kilometri pe oră și izolat 70 kilometri pe oră, iar în zona montană, vitezele la rafală vor depăși 70-90 kilometri pe oră.

Prognoza meteo, azi, 4 decembrie 2020

Amintim că în cusrul zilei de astăzi, 4 decembrie 2020, meteorologii anunță vreme caldă. Temperaturile vor continua să crească, în special în regiunile intra-Carpatice și mai ales în zonele de deal și de munte. Maximele vor fi în general cuprinse între 5 și 15 grade Celsius, mai scăzute în zonele cu ceață persistență și minime cuprinse în marea lor majoritate între 0 și 8 grade.

În sudul și în esul țării se vor semnala nori joși, local ceață, mai ales la începutul zilei și noaptea, ce se vor asocia pe arii restrânse cu ploi slabe sau burniță. Înorări accentuate se vor semnala în regiunile montane, unde în prima parte a zilei se vor semnala condiții de polei. În restul teritoriului cerul va fi variabil, izolat, la finalul zilei se vor semnala precipitații mixte. Vântul va avea intensificări în sudul Banatului și la munte, cu precădere pe crestele Carpaților Meridionali, unde rafalele vor atinge 70 – 80 de kilometri / ora.

Citeşte mai multe despre:   cod galben de vant