Prognoza meteo, luni, 8 martie 2021. Vreme, în general, frumoasă, cu temperaturi fi în creştere uşoară

Prognoza meteo, luni, 8 martie 2021. Vreme, în general, frumoasă, cu temperaturi fi în creştere uşoară
Foto: pixabay.com

Ziua de 8 martie se anunță a fi una cu vreme bună și cu temperaturi ușor mai ridicate față de cele de sâmbătă și duminică.

Prognoza meteo în principalele zone din țară. Cum va fivremealuni, 8 martie 2021

Pentru luni, meteorologii anunță o vreme, în general, frumoasă. Valorile termice vor fi în creştere uşoară, mai ales în jumătatea de sud a ţării. Cerul va fi variabil, înnorări mai accentuate fiind așteptate în nordul, nord-estul și, parțial, în centrul țării, începând din orele serii.

Noaptea vor fi precipitaţii slabe, ninsori în Carpaţii Orientali şi predominant ninsori local în Moldova şi izolat în Maramureş şi în estul Transilvaniei.

Vântul va avea intensificări temporare în zona de munte, mai ales pe creste, în timp ce în restul teritoriului va sufla moderat.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 şi 13 – 14 grade Celsius, valorile cele mai ridicate fiind în vestul şi sudul Olteniei şi în sud-vestul Munteniei.

Valorile minime se vor încadra între -8 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi 2 grade pe litoral.

Prognoza meteo pentru București

În Capitală, vremea va fi predominant frumoasă, fiind așteptată o încălzire ușoară. Cerul va fi variabil, mai mult senin pe parcursul zilei.

Vântul va sufla slab şi moderat. Maximele termice vor fi de 11…12 grade, iar temperaturile minime se vor situa între -2 și 0 grade Celsius.

Prognoza meteo la munte

Și la munte se va resimți o ușoară creștere a temperaturilor. Cu toate acestea, aici vremea va fi în continuare rece dimineaţa şi noaptea, și geroasă la altitudini mari. Cerul va fi variabil, cu înnorări şi ninsori slabe în Carpaţii Orientali, mai ales spre seară şi în prima parte a nopţii. Vântul va avea intensificări temporare, în specialpe creste.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe