Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Meteo Prognoza meteo până la sfârșitul săptămânii: Temperaturi în scădere și ploi abundente în toată țara

Prognoza meteo până la sfârșitul săptămânii: Temperaturi în scădere și ploi abundente în toată țara

Un articol de: Beatris Ionita - 07 Oct 2020, 10:10
Prognoza meteo până la sfârșitul săptămânii: Temperaturi în scădere și ploi abundente în toată țara Meteo

Primele zile ale lunii octombrie au adus vreme mai caldă decât cele de la sfârșitul lui septembrie, însă temperaturi încep să scadă din nou, iar ploile își fac prezența în aproape toată țara. Față de zilele trecute, temperaturile scad şi cu 10 grade Celsius, iar a munte se anunţă lapoviţă şi ninsoare. 

Temperaturile vor fi cuprinse în general între 10 și 18 grade, cu valori mai ridicate în zona litoralului, dar și mai scăzute în depresiuni.

Până la sfârșitul săptămânii, ploile se vor extinde pe întreg teritoriul. Vor fi și manifestări de instabilitate, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.
Pentru ziua de miercuri, meteorologii au prognozat temperaturi mai ridicate în sud şi în est, decât în celelalte regiuni, însă spre seară ploile vor cuprinde aproape toată ţara.

Joi se anunță o zi mohorâtă, cu ploi abundente în toată România şi rafale de vânt care se va intensifica. Frigul se instalează, iar în vest, nord şi centru temperaturile coboară sub normal.

Vineri va ploua cu precădere în jumătatea estică a ţării. În vest, cerul se limpezește, chiar dacă este posibil să mai plouă slab.Vântul va sufla cu putere la munte şi în sud-vestul extrem, şi în rafale în estul teritoriului.

Sâmbătă se anunță o zi mai frumoasă, este posibil să mai plouă ușor prin est, sud-est şi la munte. Vântul va continua să sufle mai insistent estul țării. 

 

Prognoza meteo în principalele zone ale țării

 

În Banat și Crișana, temperaturile continuă să scadă pe parcursul săptâmânii în curs, de la medii de 26-27 de grade, spre 17 grade. Minime vor fi în scădere de la medii de 15 grade, spre 8 grade, în jurul datei de 9 octombrie. Va ploua, posibil însemnat cantitativ, până joi, iar de luni, 12 octombrie, probabilitatea de apariţie a ploilor va fi din nou în creştere.Celebrul prezentator S-A STINS din viață. ESTE VESTEA TRISTĂ A ZILEIBeing Sent

În Transilvania, până vineri vremea se răcește. Temperaturile scad până spre 17 grade. Pâna în data de 9 octombrie, maximele termice vor fi în scădere, de la medii de 26-28 de grade, spre 17 grade. Între 9 şi 12 octombrie, valorile maxime vor fi, din nou, în creştere, iar media acestora va ajunge la 22-23 de grade. Minimele termice vor fi în scădere de la 13-14 grade la începutul intervalului, și vor ajunge la 5 grade sâmbătă.Vor fi ploi în intervalul 6–8 octombrie, pe arii restrânse însemnate cantitativ. După data de 13 octombrie, probabilitatea de apariţie a ploilor va fi din nou în creştere.

În Maramureș, până joi, maximele vor scădea până la 16 grade, iar cele minime ajung la 6 grade până sâmbătă. Va ploua, pe arii restrânse însemnat cantitativ, în intervalul 6–8 octombrie, iar după data de 13 octombrie, probabilitatea de apariţie a ploilor va fi din nou în creştere.

În Moldova, vremea se răcește până vineri, proces care se va resimți mai ales în timpul zilei. Maximele termice vor scădea  până pe la 18-19 grade. Temperaturile minime vor fi în scădere de joi până sâmbătă, de la 15 grade la începutul intervalului, spre 8 grade. Va ploua, pe arii restrânse însemnat cantitativ, în intervalul marți până vineri, iar după data de 13 octombrie, probabilitatea de apariţie a ploilor va fi din nou în creştere.

În  Muntenia se face mai frig decât în zilele trecute, Până vineri, temperaturile scad de la 29 de grade, la 21 de grade. Temperaturile minime vor fi în scădere de la medii de 15-16 grade la începutul săptămânii, spre 8...9 grade, sâmbătă. Va ploua de marți până vineri. Izolat cantităţile de apă vor putea fi însemnate.

Și în Oltenia vine un val de frig, până joi, când de la medii de 27 de grade, se ajunge la 20 de grade. Până luni, temperaturile cresc din nou, iar media acestora va ajunge la 23 de grade. Temperaturile minime ajuns la 8 grade sâmbătă. De sâmbătă, până marți, 13 octombrie, minimele termice vor fi în creştere spre valori, în medie, de 11 grade. Va ploua în intervalul 6–8 octombrie, iar după data de 13 octombrie, probabilitatea de apariţie a ploilor va fi din nou în creştere. Izolat cantităţile de apă vor fi însemnate.

În Dobrogea, până vineri, vremea va fi într-un proces de răcire accentuată. Maximele termice vor scădea până spre 20 grade. Temperaturile minime vor fi în scădere, semnificativă de joi până  sâmbătă, de la medii de 17-18 grade la începutul săptâmânii, spre 12 grade. Între 10 şi 14 octombrie, minimele termice vor fi în creştere uşor spre valori, în medie, de 14 grade, apoi vor scădea uşor şi treptat până la sfârşitul intervalului, spre 12 grade. Va ploua, izolat însemnat cantitativ de marți până joi.

Și la munte se face frig, iar mercurul din termometre scade până joi, la 9-10 grade. Până luni, 12 octombrie, valorile maxime vor fi, din nou, în creştere, iar media va ajunge la 15 grade. Temperaturile minime vor fi în scădere de la medii de 11 grade la începutul intervalului, spre 2 grade, vineri. De sâmbătă până marți, minimele termice vor fi în creştere spre 7 grade, apoi vor scădea treptat până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni, spre 4 grade. Plouă de marți până vineri, iar pe arii restrânse cantităţile de apă vor fi însemnate. La altitudini mari vor fi posibile şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

 

Citeşte mai multe despre:   prognoza meteo