Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Monden A murit criticul de film Alex Leo Șerban

A murit criticul de film Alex Leo Șerban

Criticul de film Alex Leo Şerban, în vârstă de 52 de ani, a decedat sâmbătă la Spitalul "Matei Balş" din Capitală, fiind diagnosticat cu o boală incurabilă, potrivit unor surse apropiate acestuia.

Alex Leo Şerban s-a născut pe data de 28 iunie 1959, la Bucureşti.

El a fost critic de film, eseist, prozator şi traducator şi artist vizual, senior editor la revista Dilema veche. Alex Leo Şerban debutat în 1976, cu un poem în Chicago Review din Statele Unite ale Americii. Alex. Leo Șerban a absolvit Facultatea de limbi şi literaturi străine din cadrul Universităţii din Bucureşti în 1983, a fost bursier al Ministerului Culturii franceze (1992), "International Visitor" în SUA (1996) şi bursier GE/NEC (2003-2004).

A predat la Facultatea de Limbi Străine din Bucureşti şi la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC) şi a ţinut un curs pentru masteranzi la Centrul de excelenţă pentru studiul imaginii.

A colaborat cu Elle, Idei în dialog, Observator cultural şi Suplimentul de cultură.

Alex. Leo Şerban a fost realizator şi moderator al emisiunii "Fotograme" de pe TVR Cultural (2005 - 2006).

A fost singurul critic român invitat în emisiunea "Double Je" a lui Bernard Pivot, în 2004, şi a fost intervievat de The New York Times. A susţinut conferinţe a Lincoln Center, la Universităţile Umea, Humboldt, Pittsburgh şi la Teatrul Naţional din Bucureşti.

Alex. Leo Şerban a avut de asemenea mai multe expoziţii de fotografie din ţară şi din Statele Unite și a fost primul beneficiar al Marelui Premiu pentru Jurnalism cultural acordat de Fundaţia "Timpul".

În 2008, Alex. Leo Şerban a fost ales în urma unui sondaj, pe site-ul cinemagia.ro, "criticul de film preferat al cinefililor romani".

A murit criticul de film Alex Leo Şerban


Citeşte mai multe despre:   a murit
 
 
 
Loading...