A murit DJ-ul Pascal di Fazio. Acesta fost găsit într-o cameră de hotel din Pitești
DJ Pascal di Fazio a decedat la vârsta de 62 de ani. Acesta a fost găsit mort într-o cameră de hotel din Piteşti. În acest moment, nu se cunosc cauzele decesului, potrivit Agerpres.
Se pare că acesta s-a cazat duminică dimineaţă la Piteşti, fiind găsit mort de un angajat al hotelului în cursul serii, în camera care era încuiată din interior, conform unor surse judiciare.
De asemenea, pe corp nu s-au observat urme de violență.
Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzelor decesului.
Pe pagina de Facebook a artistului au fost postate multe mesaje de adio ale prietenilor.
Cine era DJ Pascal
Pascal di Fazio, cunoscut drept DJ Pascal, se ocupa de muzica din mai multe cluburi din țară. Acesta a primit premiul pentru „Cel mai bun DJ de la Carnaval'.
DJ Pascal era din Franța, dar s-a stabilit în urmă cu 23 de ani în România. A stat în casă cu un coif vechi de 2500 ani, găsit în Siret. Apoi, mascaţii i-au bătut la uşă şi i-au spus ce e coiful, de fapt. A "îngheţat" !
„Sunt francez, locuiesc în sudul Franţei, la opt kilometri de Saint Tropez. Am venit în România în 1997, când s-a deschis clubul Office din Bucureşti. Mi-a plăcut ţara, mi-a plăcut viaţa de aici şi m-am stabilit în România', spunea DJ Pascal la Carnavalul Mamaia.
”Greu de spus acum, nu am cum să mi-l închipui decât vesel şi petrecând. Am făcut multe petreceri împreună. Am crescut şi mergeam la discotecă pe vremea când el punea muzică şi am ajuns să ne distrăm amândoi la pupitru. Probabil Dumnezeu avea nevoie de un DJ bun”, a precizat Cătălin Cazacu pentru Click!