Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Monden Acesta era, de fapt, numele real al lui Nelu Ploieșteanu. „Fără Dinică şi Iordache, nu ştiu dacă mai eram aşa celebru” (VIDEO)

Acesta era, de fapt, numele real al lui Nelu Ploieșteanu. „Fără Dinică şi Iordache, nu ştiu dacă mai eram aşa celebru” (VIDEO)

Un articol de: Mirela Ionela Achim - 02 Apr 2021, 12:27
Acesta era, de fapt, numele real al lui Nelu Ploieșteanu. „Fără Dinică şi Iordache, nu ştiu dacă mai eram aşa celebru” (VIDEO) Foto: Facebook / Mara Banica Monden

Nelu Ploieșteanu s-a stins din viață la 70 de ani. Regretatul artist se afla internat în stare gravă, la Spitalul Floreasca, fiind infectat cu COVID-19. Plămânii erau grav afectați din cauza virusului, iar în această dimineață a fost dată vestea morții. 

Puțini știu că numele lui, în buletin, nu era Nelu Ploieșteanu, ci Ion Dumitrache. El s-a născut pe 16 decembrie 1950, în Ciorani, Prahova, într-o familie de lăutari. În ultimii ani, se stabilise în stațiunea Slănic Moldova, din județul Bacău.

„M-am născut într-o familie nevoiașă. Părinții mei erau tot muzicieni și am moștenit această pasiune de la ei. Am învățat să cânt la acordeon pe prispă. Eram patru copii, tatăl meu câștiga cam 500, 600 de lei la o nuntă și din ăia trăiam. Eram săraci, dar fericiți, împărțeam totul”, spunea Ploieșteanu, pentru Gândul.

 

Când a ajuns în București, pentru prima dată, Nelu Ploișteanu

 

În București a venit pentru prima oară la 17 ani, povestea chiar el.

„Primul local din Bucureşti în care am cântat a fost „Rapsodia", în Centrul Vechi. Pe urmă, la „Caru' cu bere", pe urmă la „Caraiman", unde cânta şi Dan Spătaru”, declara Nelu Ploieșteanu într-un interviu pentru Adevărul.

 

Gheorghe Dinică și Ștefan Iordache l-au ajutat în cariera artistică 

 

Cariera artistică i-a fost marcată de colaborarea cu actorii Gheorghe Dinică și Ștefan Iordache . 

„Când am intrat prima dată la „Şarpele Roşu", nu eram cunoscut. Mi-a zis cineva „Băi, ia adu-mi şi mie o bere!". Pe urmă au venit Ştefan Bănică ăl bătrân, cu Stelian Nistor, Ştefan Iordache, cu Dinică, mai venea şi Titi Rucăreanu şi locul a prins viaţă”, povestea Nelu Ploișteanu.Tragedie în lumea artistică! A murit o mare valoare a României, la doar 43 ani, din cauza Covid-19

„Fără ei, mai ales fără Dinică şi Iordache, nu ştiu dacă mai eram aşa celebru", declara el într-un interviu pentru Evenimentul zilei.

Cu ei a făcut trei albume: "Le mulţumesc şi mă rog să-i poarte Dumnezeu în lumină! Îi ascultam în fiecare seară. Dinică cânta «laiv». Şi Iordache, da’ mai greu. El a zis: «Gigi, hai să-l ajutăm pe Nelu!". Cade iar în butoiul cu melancolie: "Când a venit prima oară Dinică, am vrut să-i cânt o romanţă. Mi-a zis: «Bă, io-s născut în Giuleşti. Zi-o p-aia cu: "Dau cu zaru una-una, parcă le aşez cu mâna!" şi "Pentru cine am muncit"». Lu’ Ştefan îi plăcea «La Chilia’n port». «Sunt vagabondu’ vieţii mele» era pentru Rucăreanu, da’ a făcut furori cu Dinică!", mai spunea el.

 

Iată câteva dintre cele mai iubite și apreciate melodii ale lui Nelu Ploieșteanu: 

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

Citeşte mai multe despre:   Nelu Ploiesteanu,   gheorghe dinica,   Stefan Iordache,   Ion Dumitrache