Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Monden Alina Pușcaș, primele declarații după ce s-a vindecat de COVID-19 și a fost acuzată că a mințit

Alina Pușcaș, primele declarații după ce s-a vindecat de COVID-19 și a fost acuzată că a mințit

Un articol de: Maria Zărnescu - 09 Iul 2020, 09:22
Alina Pușcaș, primele declarații după ce s-a vindecat de COVID-19 și a fost acuzată că a mințit FOTO: Instagram: Alina Pușcaș Monden

Alina Pușcaș, prezentatoarea emisiunii „Te cunosc de undeva” a fost la rândul ei testată pozitiv pentru COVID-19 și internată în spitalul ROL 2, amplasat în curtea Ana Aslan. Vedeta povestea la momentul respectiv că a fost asimptomatică, iar după două teste negative a fost considerată vindecată și externată.

Marcel Pavel a fost aspru criticat pe rețelele sociale și acuzat că ar fi primit bani ca să se îmbolnăvească sau să mintă. Cântărețul a negat vehement acuzațiile și a postat o serie de fotografii cu el în spital. Mai mult decât atât, a încercat să le transmită fanilor că starea lui de sănătate nu a fost tot timpul una bună și că s-a confruntat și cu câteva momente de cumpănă.

La rândul ei și Alina Pușcaș a fost acuzată în mediul online că ar minți și că nu ar avea nicio problemă de sănătate, iar faptul că era unul dintre pacienții asimptomaticii i-ar fi făcut pe fani să nu înțeleagă ce i se întâmplă și cum se poate simți așa, bolnavă fiind de COVID-19.

La acel moment, prezentatoarea show-ului „Te cunosc de undeva” a postat în mediul online rezultatele testelor pozitive pentru COVID-19, încercând să înlăture criticile și acuzațiile care i-au fost aduse.

 

Alina Pușcaș, primele declarații după vindecarea de COVID-19 și externare

 

Vedeta de la Antena 1 a povestit cum a fost nevoită să se despartă de toți cei dragi, atunci când a aflat că este infectată și cum s-a internat în spital. Pe lângă perioada în care a fost internată și a fost și asimptomatică, Alina a mai povestit însă și că a remarcat foarte multă ură în rândul fanilor.

Internauții au acuzat-o de mai multe ori că ar minți și că nu ar fi infectată cu noul coronavirus. „Pandemia scoate numai lucrurile rele din noi. La mine hatereala a fost mult mai mică. Am avut vreo zece persoane cu totul, pe care le-am și blocat și închis. Este contul meu public, pot să fac ce vreau. Dacă nu-mi convine ceva, elimin. Noi am fost mulți, noi am fost primii care am fost mulți. Niciunul dintre noi nu își dorea, sub nicio formă, pentru toți banii din lume, să fie departe de familie”, a declarat Alina Pușcaș la Antena Stars, potrivit Cancan.ro.

 Andreea Esca, noi mărturii despre coronavirus: ADEVĂRUL pe care publicul îl aştepta de mult  

Numulțumiri la grădinița la care vedeta are copii

 

Mai multe vedete de la Antena 1 s-au confruntat cu situații ușor jenante, după ce au fost externate din spital. Andrei Ștefănescu de exemplu a fost alungat de o doamnă din parc, în timp ce își plimba băiețelul, pe motiv ca el ar fi încă bolnav și umblă pe străzi.

Alina Pușcaș a povestit că nu a trecut prin astfel de momente, însă după ce a ieșit la iveală vestea că Marcel Pavel a fost internat, el fiind concurent în următorul sezon al show-ului de la Antena 1, anumiți părinți de la grădinița la care sunt înscriși copiii ei, ar fi avut nemulțumiri.

„Am avut fericirea de a nu fi dată afară dintr-un magazin sau alungată dintr-un parc. Dar, înainte să se testeze Marcel Pavel și presa bubuise peste tot, s-a creat o panică generală. Drept urmare, s-a întâmplat ca anumiți părinți de la grădinița la care am copiii, să-și manifeste cumva nemulțumirile”, a adăugat Alina Pușcaș, potrivit sursei citate anterior.

Odată ce vedetele din cadrul show-ului „Te cunosc de undeva” au fost depistate pozitiv pentru noul coronavirus, Antena 1 a decis să suspende filmările până când se vor putea desfășura în siguranță.

Citeşte mai multe despre:   Alina Puscas,   Marcel Pavel