Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Monden Adela Popescu a făcut ANUNȚUL MULT AȘTEPTAT: Ce nume va purta cel de-al doilea copil

Adela Popescu a făcut ANUNȚUL MULT AȘTEPTAT: Ce nume va purta cel de-al doilea copil

Un articol de: B1.ro - 21 Dec 2018, 18:10
Monden

Adela Popescu a devenit, de curând, mamă pentru a doua oară, iar acum, la aproape două săptămâni de când a născut, vedeta a anunțat ce nume va purta cel de-al doilea băiețel al său. 

„Ne-am organizat destul de bine, am realizat că nu mai sunt attâ de anxioasă, cume ram cu Alexandru, sunt pregătită pentru tot ce se întâmplă. Plânge cel mic numai când îi e foarte foame. Nopțile sunt mai grele, dar de regulă, sunt destul de ok.  Am dat niște indicii. Deci acum, sincer. Numele extraordinar de rar, ales după discuții îndelungate…numele fiului nostru este Andrei.  Eu nu aveam un nume preferat, Radu nu avea un nume preferat. Am zis să fie ceva să se potrivească cu Alexandru. M-am gândit și la chestia asta…Eu termenul îl aveam între Sfântul Andrei și Sfântul Nicolae și m-am gândit că decât să-i zic Nicu, mai bine Andrei. Am zis că mai bine să i se spună 'Ardei', decât 'Moș Nicolae', a povestit Adela Popescu la Pro TV, potrivit Libertatea

La rândul său, soțul Adelei, Radu Vâlcan, a anunțat cum au ales numele pentru fiul lor cel mic.  

„Am ales numele pentru cel mic, îl știam deja. Am căutat ceva extrem de simplu, nu suntem pentru acele nume extrem de complicate. De data asta, pentru frățiorul lui, pentru Andrei am ales acest nume pentru că am considerat că i se potrivește de minune. Totul decurge foarte bine”, a spus Radu Vâlcan, la Antena Stars. 

”The Facebook Dilemma”, cea mai amplă investigație despre impactul rețelei de socializare asupra vieții private, difuzată ÎN EXCLUSIVITATE pe B1 TV, pe 1 ianuarie, de la ora 16.00

Citeşte mai multe despre:   Adela Popescu,   Radu Valcan
 
 
 
Loading...