Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Monden Adevărul despre relația dintre Andreea Esca și Alexandre Eram: A făcut eforturi mari...

Adevărul despre relația dintre Andreea Esca și Alexandre Eram: A făcut eforturi mari...

Un articol de: B1.ro - 25 Oct 2018, 08:48
Monden

Andreea Esca este căsătorită de aproape de 20 de ani cu omul de afaceri fracez Alexandre Eram, dar puțini știu că aceasta a depus mari eforturi pentru a-l cuceri pe cel care îi este astăzi soț. 

Într-un interviu pe care l-a acordat pentru revista Tango, Andreea Esca mărturisea că a pus la cale numeroase strategii pentru a atrage atenția lui Alexandre Eram, care, la acea vreme, era implicat într-o relație.

„Prima dată l-am văzut la o petrecere, la un restaurant pe malul lacului. L-am văzut printre oameni şi mi-a plăcut foarte mult. L-am văzut aşa de frumos şi am întrebat o prietenă cine este băiatul acesta. Lavinia Sârbu, fosta soţie a lui Adrian Sârbu, se ocupa de vestimentaţia noastră la Pro Tv pe vremea aceea şi mi-a zis: ştiu eu, stă cu noi pe stradă, sacourile voastre le facem la fabrica unde lucrează el. Vrei să ţi-l prezint? Îl cheamă Alexandru. Da, îi zic.

L-a chemat şi am început să vorbim. Mi-a spus că e francez. El era directorul fabricii. Lucra acolo pentru că tatăl lui îl cunoştea pe omul care avea această fabrică….I-am zis Laviniei ca data viitoare când se duce la fabrică, să îmi spună şi mie, că trebuie să merg neapărat.

M-am dus la fabrică, m-am prefăcut interesată de tot ce e acolo, dar el nu m-a sunat. Ne-am mai dus o dată, tot degeaba… Apoi am auzit că pleacă în vacanţă şi am înţeles că era într-o relaţie. Am văzut că nu reacţionează în niciun fel, dar eu am mai încercat. Trecuse vara, eu mă mutasem într-o casă nouă şi zic: taci că îl sun acum şi îi spun că îmi trebuie uşă, că aveau şi uşi la fabrica aceea.

Mi-a trimis pe altcineva, n-a venit el, aşa că n-am rezolvat nici cu uşa. N-am rezolvat nici mergând la standul de baterii Fulmen pe care îl aveau la Saab, deşi m-am dus în fiecare zi să fac reportaje acolo… Ba chiar la stand, într-o zi, era şi cu fata aia cu care era el atunci…Era superbă, dar… ce să facem? I-am zis

„Bună' şi am plecat. La un moment dat l-am invitat la jurnal. N-a venit, a zis că nu poate.

Până la urmă, văzând că nu vrea şi nu vrea, a început să îmi iasă din cap. Mi se păruse că făcusem tot ce puteam să fac. Am lăsat undeva în spate proiectul şi mi-am văzut de viaţă… Peste câteva luni, m-am dus la o petrecere la Vox Maris, cu prietenul meu care mă adusese la Soti…

Cum stăteam noi la masă, pe cine văd? Pe el. Era cu un prieten! Când l-am văzut, a fost groaznic, s-a reactivat totul, că eu nu sunt în stare să abandonez!

L-am văzut şi i-am zis că mi-a rămas dator, că nu a venit la jurnal. O să vin, a zis el. I-am spus eu când să vină şi am plecat. Dar în ziua aia nu a venit! Atunci am zis: Gata! Dar am primit un fax haios, cu un desen cu un om care îşi smulgea părul din cap şi în care scria că îi pare rău că nu a putut să ajungă.

Era chiar foarte haios scris. Şi a doua zi a venit după jurnal şi m-a aşteptat cu flori. Ne-am dus la un restaurant şi, gata, s-a rezolvat. Din ziua aceea am rămas împreună”, a povestit Andreea Esca

Citeşte mai multe despre:   Andreea Esca
 
 
 
Loading...