Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Monden Ai certuri în familie? Părintele Arsenie Boca spune de unde vine VRAJBA ÎN CASĂ

Ai certuri în familie? Părintele Arsenie Boca spune de unde vine VRAJBA ÎN CASĂ

Un articol de: B1.ro - 29 Ian 2020, 12:40
Monden

Pentru cei care au certuri dese în familie părintele Arsenie Boca, considerat cel mai mare duhovnic român al secolului XX spune de unde provin problemele și vrajba în familie.

HOPA! EA E BOMBA-SEXY CARE L-A ÎNNEBUNIT PE IUBITUL GINEI PISTOL! BLONDINA ARATĂ FENOMENAL! (GALERIE FOTO)

Păcatul este răspunsul la toate, căci toate problemele și neajunsurile vieții provin din păcat, crede marele duhovnic român, potrivit Antena1.

Ai vrajbă în casă dacă:

Căsătoria s-a început cu stângul, adică cu desfrânarea;

Din curvii nemărturisite, făcute înainte sau după căsătorie. Astfel au intrat într-o casă nouă, cu o pecete drăcească pe trupul şi pe sufletul lor şi pentru că nu şi-au mărturisit acel păcat, are să le spargă casa, tocmai pentru că n-au omorât pe diavolul, care este cel care făcea acest lucru;

ADIO, TEO TRANDAFIR! FANII SUNT DEVASTAȚI! BURSUCU' A FĂCUT ANUNȚUL ÎN LACRIMI (GALERIE FOTO)

Lăcomia de avere a unui părinte când şi-a măritat sau şi-a căsătorit feciorul. O asemenea căsătorie nu ţine, pentru că s-a făcut cu o lucrare a diavolului. De vei mărita fata ta numai pentru avere, căsătoria lor va sfârşi cu vrajbă sau cu spargerea casei aceleia. Prin urmare, cuminţiţi-vă, părinţilor, cu sfaturile, când vă măritaţi fetele sau vă însuraţi feciorii!

Nepotrivirea de vârstă. Sunt părinţi care-şi mărită fetele la 14-16 ani, iar la 18, 19 ani fata lor este văduvă şi încă cu copil. Aceasta din cauza nepotrivirii de vârstă, căci ce poate face o fată aşa tânără în faţa unui vlăjgan, om în toată firea? Această diferenţă mare de vârstă este un păcat înaintea lui Dumnezeu. Şi din cauza aceasta, casa aceea nu ţine, ci se sparge şi în aceste cazuri părinţii trebuie să recunoască că au dat un sfat prost.

BOMBA ANULUI ÎN LUMEA MUZICII: FUEGO ȘI MIRABELA DAUER AU FĂCUT TOTUL PUBLIC DESPRE RELAȚIA ASCUNSĂ! IRINA LOGHIN A RĂMAS MASCĂ

Din negrija de suflet a celor din casă, din negrija de Spovedanie, de Sfânta Împărtăşanie şi de rânduielile Bisericii, care sunt poruncile lui Dumnezeu, care dacă nu se păzesc, păzesc pe ale diavolului şi nu pot să aibă linişte;


CITEȘTE ȘI Rugăciunea de DEZLEGARE a blestemelor! Arsenie Boca o rostea în fiecare dimineață

 

Citeşte mai multe despre:   Arsenie Boca