Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Monden MOMENT TENSIONAT la Vocea României! Andra, în LACRIMI din cauza lui Tudor Chirilă: E părerea lui, dar mă doare....

MOMENT TENSIONAT la Vocea României! Andra, în LACRIMI din cauza lui Tudor Chirilă: E părerea lui, dar mă doare....

Un articol de: B1.ro - 17 Noi 2018, 10:44
MOMENT TENSIONAT la Vocea României! Andra, în LACRIMI din cauza lui Tudor Chirilă: E părerea lui, dar mă doare.... Monden

Andra și Tudor Chirilă au avut un moment tensionat în ultima rundă de confruntări din sezonul 8 al show-ului „Vocea României“.

Claudia Popină şi Isabela Barbu, concurente în echipa Andrei, au interpretat piesa „Cry Baby“ şi au ridicat publicul în picioare, impresionându-i şi pe ceilalţi antrenori, înafară de Tudor Chirilă, potrivit adevarul.ro.

Artistul a subliniat în repetate rânduri că nu i-a plăcut absolut deloc momentul.

„Mie nu mi-a plăcut momentul deloc. Vă spun sincer, nu mi-a plăcut momentul deloc. Aveţi nişte voci excepţionale, aveţi nişte voci bune, dar total nepotrivite folosite în cântecul ăsta. M-am simţit ca şi cum am intrat într-un super boutique din Olanda, Amsterdam, Barcelona, oriunde şi am văzut o carpetă cu Răpirea din Serai fix deasupra patului. Aţi vrut să demonstraţi atât de mult pe piesa asta încât nimic din piesa asta nu a mai rămas. Mi s-a părut că piesa a avut un debut lasciv, de tip Joe Cocker, You Can Leave Your Hat On, şi s-a dus într-o chestie... Deşi îmi dădeam seama de calitatea vocilor, dar mie momentul nu mi-a plăcut. Mi s-a părut că aţi abuzat într-un mod îngrozitor de mare de semnificaţie. În concursul ăsta se spune că «doar vocea contează». Din punctul ăsta de vedere v-aţi atins scopul, din punctul de vedere de a transmite ceva, nu cred că aţi atins acest scop, pentru mine“, a comentat Tudor Chirilă.

Andra a început să plângă copleşită fiind de emoţiile unei decizii dificile, dar şi de cuvintele dure pe care le-a folosit Tudor Chirilă pentru a comenta unul dintre momentele echipei sale.

Vizibil afectată şi dezamăgită de criticile colegului său, Andra a replicat copleşită de emoţii: „E părerea lui, deşi mă doare ce spune, e părerea lui şi trebuie să o acceptăm. se poate vedea şi aşa. Tudor Chirilă de-a lungul anilor petrecuţi la Vocea României a mai dat acest cântec altor concurente, probabil tu ai viziunea ta despre acest cântec, dar viziunea mea aceasta a fost şi văd că a plăcut şi publicului. Ce bine că suntem diferiţi şi nu gândim la fel… Nu vreau să vă dispară fericirea momentului pentru că lui nu i-a plăcut“, a spus Andra.

A fost cu atât mai emoţionant cu cât vedeta a dezvăluit că o alege pe Isabela, dar şi că iniţial au ales o altă piesă pentru duel, dar Isabelei nu i se potrivea foarte bine şi, la sugestiva concurentei eliminate, au ales o altă melodie, respectiv „Cry Baby“.

„Cântecul e foarte bun, dar mie mi s-a părut că s-au urcat pe el. N-o lua personal, că greşeşti…“, a încercat ulterior Tudor Chirilă să o liniştească pe Andra.

„Doare când spui că nu mi-a plăcut deloc. Pentru că momentul meu a fost sus, dar spunând asta l-ai dus foarte jos. Ca şi colegă mă întreb de ce ai făcut-o aşa pentru că toată lumea aplauda, toată lumea era cu sufletul la gură...“, a replicat aceasta.

 

 

Ultima rundă de confruntări de la „Vocea României“ s-a încheiat, iar de vinerea viitoare încep galele live.

Citeşte mai multe despre:   Vocea Romaniei